Nu se îngheață anul școlar! Ministrul Educației a anunțat ce se întâmplă cu Bacalaureatul și cu Evaluarea Națională

Ultima actualizare:

    Elevii se vor putea întoarce la școală după încetarea stării de urgență
Elevii se vor putea întoarce la școală după încetarea stării de urgență

Școlile ar putea fi redeschise după încetarea stării de urgență și acest an școlar va fi încheiat, a anunțat azi ministrul Educației, Monica Anisie, care a prezentat un calendar al examenelor pentru clasele din ani terminali. Astfel, Evaluarea Națională și Bacalaureatul ar putea avea loc în iulie și nu vor viza materia de pe semestrul al doilea.

În România, școlile sunt închise din 11 martie și aproape trei milioane de copii din grădinițe, învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal stau acasă. Data exactă privind reluarea cursurilor nu este clar stabilită, depinzând de evoluția pandemiei de coronavirus și de măsurile luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU). Scenariul de lucru prevede totuși că școlile se vor redeschide după încetarea stării de urgență, cu luarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenții și profesorii să fie în siguranță. „În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului, cu care am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor şi finalizarea cu succes a anului şcolar 2019 - 2020. Vreau să fac precizarea că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei şi măsurile luate de CNSSU”, a declarat ministrul Monica Anisie.

Ministrul Educației Monica Anisie
Ministrul Educației Monica Anisie

Elevii nu vor fi testați din materia semestrului doi

Potrivit acesteia, probele Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie. „Programa de examen pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Am emis și un ordin de ministru prin care am anulat simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a șia VI-a, dar și olimpiadele și concursurile școlare. Sesiunea specială a Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat pentru olimpici va fi, de asemenea, anulată”, a mai precizat ministrul.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie. Calendarele pentru înscrierea la clasa pregătitoare și la grădiniță vor fi decalate și stabilite imediat după începerea cursurilor.

Studenții își vor putea da examenele online

În ceea ce privește învățământul universitar, examenele se vor desfășura online, cu condiţia ca acestea să fie înregistrate şi arhivate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ superior. Excepție fac activitățile care necesită laborator sau proiect. „Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate în sistem modular intensiv după încetarea stării de urgență. Admiterea la ciclul de licență în învățământul universitar se va organiza după susținerea examenului național de Bacalaureat, iar admiterea la Masterat sau Doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau dizertație”, a mai declarat ministrul.

Profesorii, în concediu de odihnă până pe 21 aprilie

Monica Anisie a ținut să precizeze că toate aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. De asemenea, a dat asigurări că nu se pune problema ca profesorii să intre în șomaj tehnic în această perioadă. „De pe 4 până pe 21 aprilie, întregul personal din învăţământul preuniversitar a fost programat în concediu de odihnă, cu câteva excepţii şi anume directorii, contabilii şi secretarele, care pentru o anumită perioadă trebuie să întocmească documentele de plată. Doresc să asigur întregul personal din învăţământul preuniversitar că drepturile salariale nu vor fi diminuate”.

Cursurile online de până acum nu au fost obligatorii

În ultimele trei săptămâni, școala s-a mutat online pentru zeci de mii de elevi care au acces la tehnologie. Se preconizează ca după vacanța de Paște elevii să continue să învețe de acasă până cel puțin la 16 mai, când expiră starea de urgență în România. Cursurile acestea au avut ca scop doar fixarea cunoștințelor, prezența nu a fost obligatorie, nu s-au pus note, nici absențe. „În această perioadă lecţiile online au fost de fixare și recapitulare a cunoştinţelor de până la momentul suspendării cursurilor. Nu au fost lecţii de predare, nu au fost notaţi elevii. MEC a făcut această precizare în sensul în care trebuie să găsim soluţii şi pentru acei copii care nu au acces la aceste lecţii online. Am început să asigurăm tablete pentru elevii din zonele defavorizate și am realizat un parteneriat cu TVR”, spune ministrul Educației. Potrivit unor date citate de PRO TV,  500.000 de elevi nu au internet, iar peste 100.000 de copii nu pot urmări cursurile de tele-școală pentru că nu au televizor.

image
image
image
image
image
image
iubire
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net