"Nu încerca să scapi!", mesajul primit de la "Balena Albastră"

Ultima actualizare:

    Băiatul a primit pe telefon mesajul de amenințare
Băiatul a primit pe telefon mesajul de amenințare

Este isterie în rândul tinerilor care au intrat în jocul Balenei Albastre. Un adolescent din județul Neamț a primit un mesaj înfiorător: „Nu încerca să scapi!“

Băiatul s-a înscris luna aceasta pe reţeaua socială vKontankte (vK), fiind  interesat să joace ”Balena Albastră”.

Și-a făcut cont și imediat a fost fost contactat de un străin, un utilizator cu numele „Kylian bds“, care i-a trimis cele 50 de sarcini.

Potrivit adevărul.ro, tânărul, căruia jurnaliștii i-au spus Lucian ca să-i protejeze identitatea, a decis să renunţe la experiment imediat după ce i-a trimis „călăuzei“ o fotografie prin care a probat că a îndeplinit prima sarcină.

Imediat, a primit pe telefon  un mesaj de la un număr necunoscut, format din doar nouă cifre: „Nu încerca să scapi!“.

”Îmi știa numărul de telefon”

„Prima dată când am încercat să joc mi-a explicat regulile jocului şi mi-a dat probele. Iar după am trimis poza cu f57, am şters contul. Apoi am primit pe telefonul personal mesajul, asta fiind o ameninţare că nu pot scăpa de joc. N-am reuşit nici până acum să înţeleg un lucru, care mi se pare foarte ciudat. Cum am început jocul, el (n.r. - ghidul) avea deja toate detaliile mele, fără să-i spun eu ceva. Îţi află numărul de telefon şi alte detalii“, a povestit Lucian pentru adevărul.ro.

Contul utilizatorului „Kylian bds“ a fost închis după 6 martie., după cum spune chiar tânărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net