Monica Anisie, revoltată din cauza criticilor primite: "Orice aș face nu e bine"!

Ultima actualizare:
Elevii se vor întoarce la școală din 14 septembrie, însă vor fi respectate o serie de reguli pentru a preveni răspândirea noului virus
Elevii se vor întoarce la școală din 14 septembrie, însă vor fi respectate o serie de reguli pentru a preveni răspândirea noului virus

Ministrul Educație, Monica Anisie, este nerăbdătoare să se întoarcă la școală și să se reîntâlnească cu elevii care apreciază toate eforturile sale. Pe de altă parte, se simte jignită de toți cei care o critică pentru deciziile luate fără a oferi alternative sau soluții mai bune. Monica Anisie a transmis un mesaj dur criticilor și a menționat că "nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă în jur".

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul său, întrucât ”orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală”. 


    Sursă foto: Pixabay.com
Sursă foto: Pixabay.com

"Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluţii! Aştept soluţii, dacă au! Faptul că mă opresc şi vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, (ceea ce nu mă caracterizează) iarăşi nu e bine! Orice aş face nu e bine! Şi cine spune asta? Cei fără de greşeală”, a scris Monica Anisie, pe Facebook, adăugând că se simte tristă.

Ministrul Educţiei a completat: ”Fiindcă sunt sinceră, nu e bine! Dar oare ce e bine în viziunea acestor oameni? Prin urmare, cred cu tărie că înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi ar trebui să se uite în oglindă!”.


    Elevii se vor întoarce la școală din 14 septembrie, însă vor fi respectate o serie de reguli pentru a preveni răspândirea noului virus Sursă foto: Arhivă Click!
Elevii se vor întoarce la școală din 14 septembrie, însă vor fi respectate o serie de reguli pentru a preveni răspândirea noului virus Sursă foto: Arhivă Click!

Cu toate acestea, ministrul a încheiat mesajul de pe pagina personală de Facebook într-o notă optimistă. Ea consideră că atât timp cât poate colabora cu elevii și cu părinții acestora totul se află pe drumul cel bun, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. 

”Mi-e dor de sinceritatea şi bucuria din ochii copiilor mei, care apreciază cu sinceritate ceea ce am făcut, fac şi voi face întotdeauna! Atâta timp cât ei mă apreciază, iar părinţii lor sunt alături de mine, îmi dă încredere că va fi bine”, a concluzionat ministrul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net