Mihaela cere ajutorul autorităților române, după ce finlandezii i-au luat copiii

Ultima actualizare:

    Mihaela, alături de cei trei copii ai săi, pe vremea când erau împreună
Mihaela, alături de cei trei copii ai săi, pe vremea când erau împreună

Unei românce stabilite Finlanda i-au fost luați copiii, autoritățile plasându-i la alte familii sau în instituții de protecție. Și asta, după ce atât ea, cât și copiii au fost abuzați de nenumărate ori de fostul soț finlandez. Mihaela Camelia Jalaskoski (Smicală) (44 de ani), din Piatra Neamţ, cere, acum, ajutorul autorităţilor române pentru a fi repatriată împreună cu cele două fete și băiatul ei.

În 2005, Mihaela s-a mutat în Finlanda împreună cu fiica sa Andreea, atunci în vârstă de 4 ani, un copil rezultat din căsătoria anterioară.

Camelia este absolventă a Facultăţii de Medicină din Iaşi şi, înainte de a lua decizia de a pleca din ţară, avea o experinţă de şase ani la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Neamţ.

„Am plecat din România, pentru a mă căsători cu un cetăţean finlandez, care mi-a promis marea cu sarea şi nu din cauza condiţiilor din România. Am fost şi sunt în continuare un român adevărat, mândră de originile mele“, spune femeia.

Aşteptările Cameliei au fost repede spulberate după ce soţul finlandez şi familia acestuia au început s-o umilească pe ea şi pe fiica ei. „Nimic din ce făceam nu era pe placul lor. M-aş fi întors în ţară, dar am rămas imediat însărcinată, iar mama mea nu mi-a permis să mă întorc, pe motiv că îmi fac de râs familia“. Părinţii femeii, Radu Smicală, medic pediatru şi mama, Lucia, farmacistă, sunt oameni cunoscuţi şi respectaţi în comunitatea din Piatra Neamţ.

Camelia a sperat că venirea pe lume a copilului rezultat din căsătoria cu soţul finlandez ar fi putut să aducă liniştea în familie, dar presiunile psihice la care a fost supusă au făcut-o ca, în ianuarie 2006, să-l nască prematur, cu două luni înainte de termen, pe Mihail.

Ce i s-a întâmplat în continuare româncei este revoltător!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net