Medicii vindecaţi vor să se întoarcă la serviciu, dar nu vine nimeni să-i testeze

Ultima actualizare:

    Medicul a refuzat internarea în spital
Medicul a refuzat internarea în spital

13 medici şi 7 asistente au semnat şi transmis o scrisoare Prefecturii Suceava, explicând că s-au infectat cu noul virus la începutul pandemiei, s-au izolat şi tratat acasă, iar acum se simt bine şi ar vrea să se întoarcă la serviciu.

 Numai că salariaţii trebuie retestaţi şi nu vine nimeni să le ia probe, scrie adevarul.ro. Între medicii care aşteaptă să fie retestaţi pentru a se putea întoarce la serviciu, în Spitalul Judeţean Suceava, sunt şi infecţionişti.

”Aşteptăm de mai multe zile acest demers, dar se pare că deciziile strategice întârzie. În tot acest timp, personalul medical disponibil în Spitalul Judeţean Suceava e copleşit. Vrem să ne întoarcem la muncă”, este mesajul cadrelor medicale.

Totodată, ieri, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ajuns la Suceava împreună cu noul secretar de stat Ionel Oprea şi cu alţi 4 medici militari, iar în curând vor veni alţi 20 de medici din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară.

Noua conducere a SJU Suceava va fi formată din medici militari, după ce managerul instituţiei şi directorul medical au demisionat miercuri seară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Dominic Cummings FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net