Liviu Dragnea, prima reacție după proteste: «E un început de lovitură de stat»

liviu_dragnea.jpg

Liviu Dragnea ar scăpa de condamnare dacă trece legea grațierii și a amnistiei
foto: arhiva Click!

Peste 28.000 de mii de oameni s-au strâns în centrul Capitalei, duminică seară (22 ianuarie), pentru a protesta împotriva legii amnistiei și grațierii pe care Guvernul PSD ar fi încercat să o introducă pe ascuns printr-o Ordonanță de Urgență.

Printre protestatari a venit, la un moment dat, și președintele Klaus Iohannis, care a declarat că Românii sunt indignați „pe bună dreptate”. Prezența șefului statului nu a fost apreciată de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a scris pe profilul personal de Facebook că protestele de duminică ar fi începutul unei lovituri de stat.

klaus_iohannis_protest.jpg

klaus iohannis protest
Președintele Klaus Iohannis, în mulțimea de protestatari din Piața Universității
foto: Click!

„M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept.

Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date.

E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese.

Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în țara lor, fără teama că sunt ascultați, urmăriți, hăituiți, șantajați și nedreptățiți. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susțin acțiunile împotriva corupției, dar împotriva adevăratei corupții.

Astă seară am solicitat Ministrului de Interne să retragă jandarmii din fața sediului PSD, fiindcă eu consider că PSD n-are motive să fie apărat. PSD e apărat de ideile lui politice, de programul de guvernare și de suportul popular.

Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la dezordine socială și violență.

Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al președintelui Iohannis, viața românilor are nevoie de bunăstare și siguranță”, a scris Liviu Dragnea. 

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1