Ion Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UCB Târgu-Jiu

Ultima actualizare:

    Ion Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris CausaFoto: Mediafax
Ion Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris CausaFoto: Mediafax

Actorul şi regizorul Ion Caramitru a primit, luni,18 decembrie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Constantin Brâncuşi" (UCB) Târgu-Jiu, în cadrul unei ceremonii la care au participat cadrele didactice şi reprezentanţii instituţiei de învăţământ, dar şi autorităţile locale şi judeţene.

Ion Caramitru le-a mulțumit reprezentanților UCB Târgu-Jiu pentru disctincția acordată și a ținut un scurt discurs. "Am 75 de ani, această vârstă am împlinit-o, o duc în spinare şi mă simt dator să vă spun că dacă evenimente importante pe care le-am petrecut şi lucruri importante pe care le-am făcut au fost cândva apreciate, cred că nimic nu poate întrece emoţia pe care v-o mărturisesc acum de a primi un titlu academic. Este mai mult decât orice decoraţie sau oricare recunoaştere directă a unei activităţi pe care cineva o face. Sunt copleşit de atenţia dumneavoastră", au fost cuvintele lui Caramitru, potrivit Agerpres. Președintele Senatului UCB, Adrian Gorun, a vorbit depre contribuția lui Ion Caramitru la dezvoltarea culturii naționalitate, considerându-l pe acesta o personalitate "completă și complexă".

 "Întrunit în şedinţă festiv, Senatul Universităţii 'Constantin Brâncuşi' Târgu-Jiu săvârşeşte azi, 18 decembrie 2017, un act de mare încărcătură valorică, prin care îl aşază pe marele actor şi regizor Ion Caramitru la locul ce i se cuvine, în avangarda galeriei înaltelor personalităţi ale mediului nostru universitar. Îi urăm bun venit în comunitatea academică născută sub patronajul spiritual al genialului Constantin Brâncuşi, asigurându-l de întreaga preţuire. Ion Caramitru este una dintre personalităţile remarcabile ale culturii naţionale şi europene actuale, o personalitate completă şi atât de complexă, încât e necesară o trudă îndelungată spre a-l defini, descoperindu-l în profunda sa esenţialitate", a declarat preşedintele Senatului UCB. 

Ion Caramitru, actor și regizor a primit, de-a lungul vieții sale, mai multe premii și decorații care îi recunosc meritele profesionale. Printre acestea se numără cea de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor, dar și Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net