Incendiul de la clubul din Mamaia a fost provocat de un aragaz lăsat nesupravegheat, au descoperit ISU Dobrogea. În momentul izbucnirii focului, localul era închis. Pompierii au luptat cu flăcările 4 ore, iar la final au avut puterea să și zâmbească. Felicitări!
Un puternic incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi (12/13 august), la clubul Bamboo din Mamaia. Din primele informaţii nu s-au înregistrat victime. Echipele au intervenit mai bine de patru ore pentru stingerea focului.
La faţa locului s-au deplasat şapte autospeciale de stingere şi autoscara, incendiul manifestându-se violent în momentul când echipele de intervenţie au ajuns în zonă, scrie news.ro.
”După ore întregi de luptă cu focul, ei mai au puterea să zâmbească! 60 de salvatori s-au luptat o noapte întreagă cu flăcările, seara trecută, în stațiunea Mamaia, acolo unde un club a luat foc. Datorită eforturilor susținute ale militarilor, focul nu s-a extins și la cluburile aflate în imediata apropiere a acestuia și 2 oameni au fost salvați. Felicitări!”, au scris reprezentanții ISU Constanța pe Internet.
Incendiul de la clubul din Mamaia a fost provocat de un aragaz
Reprezentanţii ISU Dobrogea au stabilit cauza izbucnirii focului la clubul din staţiunea Mamaia, spunând că încendiul a fost provocat de un aragaz lăsat nesupravegheat. În momentul izbucnirii incendiului localul era închis, acolo aflându-se două persoane, cel mai probabil angajaţi, care au reuşit să se salveze.
În urma incendiului, clubul a fost distrus în totalitate, pompierii reuşind să impiedice extinderea focului la alte construcţii din apropiere.
Citește și
Ce trebuie să conțină bagajul de urgență în caz de cutremur, inundație sau incendiu
Incendiu la club Bamboo. Mărturia unei vedete care a scăpat din flăcări