Incendiu într-un apartament dintr-un bloc din Slobozia. 30 de persoane au fost evacuate

Ultima actualizare:

    Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, medicul Cristian Oancea, a solicitat ca un echipaj al pompierilor sa stea în permanenţă în curtea spitaluluiSursă foto: Arhivă personală
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, medicul Cristian Oancea, a solicitat ca un echipaj al pompierilor sa stea în permanenţă în curtea spitaluluiSursă foto: Arhivă personală

Treizeci de locatari ai unui bloc din Slobozia au fost evacuaţi, luni seară, din cauza unui incendiu cu degajare mare de fum. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la ultimul nivel al unui bloc cu patru etaje din municipiul Slobozia.

Acolo s-au deplasat de urgenţă cinci echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autoscară.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul bucătăriei, la aragaz, dar întregul apartament şi casa scării erau inundate cu un fum dens.

Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical mamei proprietarului, cu vârsta de 58 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior după monitorizare aceasta a refuzat transportul la spital.

Totodată, au fost evacuate 30 de persoane, incendiul fiind stins în limitele găsite de pompieri. În urma incendiului, au ars un aragaz şi mobilierul din bucătărie. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat, potrivit news.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net