Iată cum înjura Nicolae Ceauşescu
Doamna Voica Constantin locuieşte în Slatina, aproape de Catedrală. „Dacă nu se schimba situaţia", zice, şi casa ei ar fi fost dărâmată. Au venit în vara lui '89 să-i arate planul de sistematizare a cartierului. S-a dus atunci cu intervenţii la Lina Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceauşescu, să n-o demoleze. „Fato, i-a spus răspicat verişoara, nu pot face nimica. La ce pot ajuta - să-ţi dea apartament tot pe-aproape, în blocurile noi ce vor fi pe lângă Liceul «Radu Greceanu»".
Mica şi marea istorie
Dar s-a schimbat situaţia, repetă referindu-se la Ceauşescu. A rămas să-şi poarte văduvia în casa ridicată cu soţul prin anii '50. Acesta e prima amintire despre ultimul lider al Partidului Comunist şi cel care-a înfiinţat instituţia prezidenţială în România povestită de-o verişoară „de-a doua". „Tatăl meu Marin Tătăranu şi Nea Andruţă au fost veri primari, specifică domna Voica. Taţii lor au fost fraţi. Deşi erau din neamul Ceauşeştilor, când tata a plecat pe front, bunicul meu l-a declarat Marin Tătăranu. Adică Marin din Tătărăi, după sat."
Marin Tătăranu s-a întors din primul război mondial. Dar i-a murit, de tânără, nevasta. A rămas văduv cu şapte copii. Cea mai mare dintre fete - doamna Voica din faţa mea - avea pe-atunci doar 14 ani. Şi-a crescut fraţii, cum se făcea şi-n alte case din Scorniceşti. A copilărit împreună cu copiii mai de mijloc ai unchiului Andruţă şi mătuşii Lixandra. La câmp, verii erau cu „răzor" (hotar) între pământuri. La vreo două sute de metri distanţă au stat şi cu casele. Mergea la şcoală, păştea vitele şi se juca împreună cu verii şi verişoarele Ceauşescu.
„Ceauşeştii erau copii liniştiţi şi buni, mai deştepţi decât noi" spune despre Nicolae, viitorul preşedinte, Riţa (Maria), Florea (viitorul ziarist la „Scînteia" şi Nicu (viitorul general de Securitate rebotezat Nicolae Andruţă). Trăiau în acelaşi fel. Mâncau împrejurul măsuţei rotunde. Se-ntreceau să rupă din mămăligă şi să-nghesuie blidul cu ciorbă. Două-trei linguri de apucai printre ceilalţi, erai mulţumit. Creşteau raţe, găini, gâşte şi porci. Dar nu tăiau vită. Clătite, gogoşi şi cozonac au apucat abia când tatăl ei, Marin Tătăranu îi ţinea bine cu banii din Bucureşti.
Ceilalţi copii „drăcuiau", ai Ceauşeştilor, niciodată. „Fir-ai al nambii!" - era singura înjurătură pe care-a auzit-o rostită de Nicolae. Ce-o fi însemnat asta?! Ridică din umeri. Nimeni nu mai zicea aşa în sat. I-a şi rămas de-aceea în minte. „Fir-ai al naibii" - adică a răului şi afurisitului -, se spune adesea. Dar „al nambii" pare a fi, în acest caz, o formă coruptă a expresiei populare. Cum va face acelaşi copil, ajuns şef de stat, şi cu „pretenii", „muncipiile" sau „Vetnamul"...
