Gabriela Firea "luptă" împotriva contestatarilor de pe reţelele de socializare: «Fără penibili»

Ultima actualizare:
Gabriela Firea s-a fotografiat alături de echipa sa şi a dezminţit zvonul potrivit căruia se gândeşte să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine
Gabriela Firea s-a fotografiat alături de echipa sa şi a dezminţit zvonul potrivit căruia se gândeşte să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a suferit o intervenţie chirurgicală în urmă cu două săptămâni din cauza unei afecţiuni a aparatului gastro-intestinal, dar a revenit la muncă şi, printre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să ”dezmintă zvonurile otrăvite care circulă prin mediul politic şi prin presă privind demisia ei”, potrivit propriilor spuse. Pentru un plus de credibilitate , primarul s-a fotografiat în biroul personal alături de o parte din echipa sa, ţinând un ziar în mână.

Gabriela Firea s-a întors la muncă şi este pregătită să "lupte" din nou în mediul online cu toţi cei care îi contestă implicarea. Ea a dezminţit informaţiile potrivit cărora ia în considerare varianta demisiei din poziţia pe care o ocupă şi a scris un mesaj de o lungime considerabila pe pagina personală de Facebook în care explică momentele dificile prin care a trecut şi subliniază că se simte aptă de muncă. Pentru un plus de credibilitate, Gabriela Firea a decis să ataşeze mesajului mai multe fotografii în care apare alături de echipa sa , cu un exemplar al unui ziar din ziua de miercuri, 10 aprilie.

Gabriela Firea şi medicul Iulian Brezean, care a tratat-o
Gabriela Firea şi medicul Iulian Brezean, care a tratat-o

”Azi circula un zvon otravit prin mediul politic şi presă: că nu am mai trecut pe la birou, că îmi voi anunţa demisia în curând, se caută deja şi înlocuitori. Sunt convinsă că mulţi m-ar vrea plecată, pentru că am stârpit reţelele de interese obscure din Primăria Generală. Dar sunt şi mai mulţi, oameni de bună credinţă şi oneşti, care vor să-mi duc mandatul la bun sfârşit iar la anul să candidez din nou”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.


    Gabriela Firea şi medicul Iulian Brezean, care a tratat-o Foto: Facebook Gabriela Firea
Gabriela Firea şi medicul Iulian Brezean, care a tratat-o Foto: Facebook Gabriela Firea

”Ştiu că nu se cade să lăsăm adevărul să strice o ştire atât de spumoasa dar, pentru a-i linişti pe cei care îmi poartă de grijă şi pentru a le tulbura euforia celor care şi-ar dori asta, sunt cât se poate de întreagă şi aptă de muncă, nu mă ţin captivă nici doctorii şi nici extratereştrii, ci poate doar colegii mei de la Primarie, din imaginea alăturată, imortalizată chiar acum, în sala noastră de şedinţe de lucru. Până la urmatoarea (şi ultima, sper) intervenţie chirurgicală de peste circa o lună, pe care am anunţat-o în postarea de la externare, sunt la birou, în plină activitate, chiar dacă din cauza perioadei normale de refacere dupa operaţie, nu am multe apariţii publice”, şi-a încheiat Firea mesajul, la finalul căruia a adăugat haştagul “fără penibili”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net