FOTO Incendiu într-un bloc din Timişoara! O persoană grav rănită, iar altele intoxicate cu fum

Ultima actualizare:
incendiu timisoara
incendiu timisoara

Panică pe strada Gheorghe Lazăr din Timişoara, miercuri seara, când apartamentul unui bloc de zece etaje a fost cuprins de flăcări.

Incendiul a avut loc la etajul trei. Proprietarul, o persoană în vârstă de 82 de ani, a fost dus la spital cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului. Starea acestuia este gravă, iar medicii încearcă să îi salveze viaţa, informează adevărul.ro.

Apartamentul de la etajul trei a fost distrus de incendiu (foto: optm.ro )


    incendiu timisoara
incendiu timisoara

Vecinii spun că acesta obişnuia să adune tot felul de vechituri. De altfel, pompierii au găsit în apartamentul pensionarului două frigidere cuplate la priză.

Medicii care au ajuns la faţa locului au acordat îngrijiri medicale mai multor persoane care au suferit intoxicaţii din cauza frumului gros.

Printre acestea se află şi un bebeluş de opt luni. Incendiul a fost stins destul de repede de cele două echipaje de pompieri, astfel că nu s-a extins şi la alte apartamente. După primele ipoteze focul s-a propagat din cauza unui scurt circuit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net