Focare de COVID-19 în Prahova, la Spitalul din Azuga şi Penitenciarul de femei de la Târgşor

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Autorităţile din Prahova au identificat două noi focare de infectare cu noul coronavirus, unul la Spitalul orăşenesc din Azuga, unde numeroase cadre medicale au fost diagnosticate, şi altul la Penitenciarul pentru femei de la Târgşor, unde boala afectează mai multe deţinute.

Potrivit datelor furnizate de Prefectura Prahova, la Spitalul din Azuga focarul de COVID-19 include 20 de persoane. Dintre acestea, 16 sunt cadre medicale sau din rândul personalului auxiliar, trei sunt pacienţi, iar unul dintre bolnavi este un paznic, angajat al unei firme care are contract cu unitatea sanitară.  "Pacienţii au fost externaţi si izolaţi la domiciliu în monitorizarea medicului de familie. Personalul s-a izolat la domiciliu în monitorizarea medicilor de familie”, a transmis Prefectura Prahova. Focarul identificat la Penitenciarul de la Târgşor a pornit de la o deţinută încarcerată în secţia cu regim semideschis. Femeia a fost testată pozitiv pentru COVID-19 după ce a prezentat simptome specifice bolii, iar ulterior toate celelalte nouă deţinute cazate în celulă cu aceasta au fost diagnosticate. "Toate cazurile sunt internate şi monitorizate la Spitalul Jilava. Ancheta epidemiologică este în derulare”, precizează reprezentanţii Prefecturii. Între timp, în contextul în care judeţul Prahova se confruntă cu o creştere a numărului de îmbolnăviri şi cu o lipsă a paturilor de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19, Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, vineri, alocarea a patru milioane de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, potrivit news.ro."Banii vor fi cheltuiţi pentru ventilatoare noi dedicate bolnavilor de coronavirus, pentru rezolvarea problemei oxigenului de care pacienţii de la infecţioase au mare nevoie, pentru amenajarea unui spaţiu primire şi de triaj la UPU Ploieşti, pentru continuarea renovării şi extinderea secţiei ATI. De asemenea, din banii aprobaţi astăzi, spitalul îşi poate plăti la zi facturile pentru cheltuielile curente, în condiţiile în care există restanţe din luna august a anului curent”, a transmis CJ Prahova printr-un comunicat de presă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
2925A0F4 C385 4830 B11E 00CE28E4267F jpeg
Furtuna solara FOTO Shutterstock
mancare de tip fast food jpg
Alegeri FOTO Shutterstock jpg
alegerile europarlamentare jpg
tractor fermier pesticide tratament shutterstock 2243080773 jpg
canicula caldura furtuna vertizare foto shutterstock
Thailanda pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net