Elevii din clasele mici încep Evaluarea naţională

Ultima actualizare:

    Evaluarea Naţională
Evaluarea Naţională

Trebuie testaţi de mici, din doi în doi ani, ca să nu mai rateze examenele. Aşa gândeşte Ministerul Educaţiei, care a decis ca elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a să fie evaluaţi cu subiecte la nivel naţional.

În total, sunt circa 600.000 de şcolari care vor da teste, după model internaţional. Prima probă este programată miercuri, 28 mai. Testele urmăresc dacă elevul ştie să scrie, să citească, să înţeleagă un text la prima vedere şi să rezolve probleme reale.

Este prima generaţie de şcolari care dau „examene" încă de la 8 ani. Până când vor absolvi liceul, vor fi familiarizaţi cu astfel de teste, iar rezultatele de la Bac vor fi excelente. Asta aşteaptă Ministerul Educaţiei să obţină după ce elevii vor fi testaţi din doi în doi ani.

Până acum, doar circa 5.200 de elevi de clasa a VI-a erau selectaţi, la câţiva ani, pentru o evaluare de nivel internaţional, numit PISA, dar rezultatele din anii trecuţi ne-au clasat la coada statisticilor mondiale.

În acest an, subiectele testărilor de la clasele mici vor fi după modelul internaţional PISA. Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte, astfel încât şcolarii să se poată obişnui cu cerinţele. Profesorii recomandă elevilor să citească cu atenţie textele pentru că rezolvarea subiectelor depinde de înţelegerea acestora.

Nivelul testelor va fi mediu

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, sunt formulate clar, precis, din materia predată la ore.

Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani. Nivelul de dificultate al tuturor testelor va fi mediu.

Notele obţinute nu se pun în catalog, dar vor fi folosite de profesori pentru a ajuta elevii cu rezultate slabe şi vor fi comunicate părinţilor pentru ca aceştia să ştie  nivelul de pregătire al copiilor.

Învăţătorii şi profesorii care vor corecta lucrările vor fi din alte şcoli decât în cele în care au studiat elevii testaţi. Fiecare test va fi evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte.

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a decis luna trecută să amâne aceste evaluări cu aproape o lună, pentru ca elevii să aibă timp să parcurgă la clasă noile modele, inclusiv cele suplimentare publicate ulterior.

Cum sunt gândite examenele

Subiectele cer ca elevii să ştie şi să înţeleagă texte şi probleme de matematică la prima vedere. Testele care au două probe -scris şi citit- vor fi programate în aceeaşi zi, cu o pauză de 10 minute între ele. Fiecare test trebuie rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a.

Calendarul evaluărilor

- 28 mai, clasa a IV-a, Limba română- 29 mai, clasa a IV-a, Matematică- 30 mai, clasa a IV-a, Limba maternă- 2 iunie, clasa a II-a, Limba română- 3 iunie, Limba maternă- 4 iunie, clasa a II-a, Matematică- 5 iunie, clasa a VI-a, Limbă şi comunicare- 6 iunie, clasa a VI-a, Matematică.

15 zile până la Bac

Emoţii uriaşe pentru liceenii din clasele a XII-a şi a XIII-a. Săptămâna aceasta se vor încheia ultimele medii, iar de azi se pot înscrie pentru examenul de Bacalaureat.

Vineri e ultima zi de şcoală pentru liceenii din anul terminal şi pentru depunerea dosarului pentru examenul de Bac. În 10 iunie, este programată prima probă.

Potrivit metodologiei examenului de Bacalaureat, candidaţii au dreptul să susţină examenul fără taxă de cel mult două ori, dar de la a treia încercare candidaţii vor plăti 230 lei, pentru susţinerea tuturor probelor, informează Ministerul Educaţiei.

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de Bacalaureat numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă.

Calendar, prima sesiune

- 26 -30 mai, înscrierea;- 30 mai, ultima zi de şcoală;- 10 - 12 iunie, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;- 1 -13 iunie, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;- 16-20 iunie, evaluarea competenţelor digitale;- 23-27 iunie,evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;- 30 iunie, Limba şi literatura română, proba scrisă;- 1 iulie, Limba şi literatura maternă;- 2 iulie, proba obligatorie a profilului;- 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării;- 7 iulie, afişarea rezultatelor, până la ora 12:00;- 7 iulie - Depunerea contestaţiilor, între orele 12-16;- 8 -10 iulie - Rezolvarea contestaţiilor;- 11 iulie - Afişarea rezultatelor finale.

Rezultate Evaluare națională 2015

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net