Dumitru Prunariu: «Mi-a fost foarte frică până am plecat în spaţiu»

Ultima actualizare:

    Dumitru Prunariu, în vârstă de 59 de ani,  este al 103-lea pământean care a ajuns în  spaţiu şi a fost ofiţer al Armatei României  în perioada 1978 - 2007
Dumitru Prunariu, în vârstă de 59 de ani, este al 103-lea pământean care a ajuns în spaţiu şi a fost ofiţer al Armatei României în perioada 1978 - 2007

Dumitru Prunariu a declarat, ieri, la lansarea volumului “Dumitru-Dorin Prunariu - Biografia unui cosmonaut”, că i-a fost frică până în momentul în care a plecat în spaţiu, această meserie oferindu-i, prin caracteristicile sale tehnice, siguranţa care l-a ajutat să nu se mai teamă ulterior.

Volumul "Dumitru-Dorin Prunariu - Biografia unui cosmonaut", scris de Annie Muscă, a apărut la Editura Adevărul şi este prima biografie autorizată a acestuia. Alexandru Mironov, care a participat la lansarea volumului, şi-a amintit cum, jurnalist fiind, l-a aşteptat, la Casa Scânteii pe Dumitru Prunariu, care tocmai fusese în spaţiu.

Mironov a amintit că, în volumul lansat luni, sunt prezentate şi evenimente inedite din viaţa lui Dumitru Prunariu, precum beţia alături de colegul cosmonaut Iuri Gagarin. Jurnalistul l-a descris pe Prunariu ca fiind "singurul român extraterestru timp de şapte zile".

La lansarea biografiei, care a avut loc la Biblioteca Metropolitană din Capitală, au participat, printre alţii, şi Teodor Meleşcanu, Peter Imre şi Dinu Patriciu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net