Director la Fisc, avea în casă 600.000 € bani gheaţă

Ultima actualizare:

    Dan Stroe a fost reţinut  de magistraţi (Foto: mediafax)
Dan Stroe a fost reţinut de magistraţi (Foto: mediafax)

O parte din averea dobândită în timpul "mandatului" de director de achiziţii la Fisc a ajuns în mâinile procurorilor DIICOT. În urma descinderilor au fost găsiţi într-un seif în casa lui Dan Stroe nici mai mult nici mai puţin de 600.000 de euro. Banii au fost confiscaţi, întrucât directorul nu i-a putut justifica.

De la un afacerist de succes, care rula zeci de milioane de euro, Dan Stroe a ajuns, în numai câteva luni, director de achiziţii la ANAF.

Şi, se pare, nu a greşit deloc alegerea, dacă ne gândim la averea impresionantă deţinută de acesta.

Dar, ne întrebăm, firesc: cum poate un funcţionar public, cu un salariu de câteva mii de lei, să "adune", timp de doi ani, asemenea sume?

Nici dacă ar fi pus deoparte, ban peste ban, întreaga retribuţie de bugetar nu ar fi reuşit să aibă averea asta.

În 2010, Dan Stroe a renunţat la activităţile din mediul privat şi s-a angajat la stat.

În câteva luni, a trecut de la inspector la Garda de Mediu Galaţi, la inspector fiscal la Ilfov, apoi la cel mai înalt nivel: director în cadrul ANAF.

De aici, în complicitate cu directorul general adjunct ANAF, Nicuşor Drăgan, comisari ai Gărzii Financiare, oameni de afaceri şi interlopi, au făcut tranzacţii intracomunitare cu zahăr la greu.

În perioada 2010-2012, reţeaua a adus un prejudiciu statului de 40 milioane de euro anual.

Nici senatorul Cezar Măgureanu nu a fost străin de activităţile acestei reţele, şi el fiind învinuit în dosar.

Ieri, procurorii au confiscat 30 de maşini de lux care aparţin persoanelor implicate, bolizi ce valorează aproximativ un milion de euro.

Click! spune:

Marţi dimineaţă, mascaţii au descins în 256 de locaţii din Bucureşti şi alte 10 judeţe.

Au fost duse la audieri peste 120 de persoane suspectate de evaziune fiscală.

Ieri, judecătorii reţinuseră aproape 50 dintre acestea.

Case de lux, terenuri, ceasuri şi conturi grase

Conform declaraţiei de avere, Dan Stroe deţine două terenuri în Bucureşti, de 465 mp şi 128 mp, cumpărate în 2010, respectiv 2011, o vilă de 190 mp şi un apartament de 114 mp, tot în Capitală, dobândite în 2010, respectiv 1997.

Pe vila cu cinci etaje, din vârful dealului Filaret, „cel mai înalt punct natural al Bucureştiului", funcţionarul de stat a dat 650.000 de euro şi a mai investit 2,5 milioane de euro.

În această vilă, Stroe a investit 2,5 milioane de euro 

În această vilă,  Stroe a investit  2,5 milioane de  euro
În această vilă, Stroe a investit 2,5 milioane de euro

Numai pentru modelul floral de pe pereţii unei băi de lux, Stroe a scos din buzunar 9.000 de euro, notează „România Liberă".

La categoria bunuri, directorul ANAF are ceasuri, bijuterii şi tablouri în valoare totală de 220.000 de euro, după cum urmează: ceasuri de 60.000 de euro (obţinute în 1995 - 2010), bijuterii de 50.000 de euro (1993 - 2010) şi tablouri de 110.000 de euro (1985 - 2010).

La toate acestea se adaugă două conturi, de 1.150.000 de euro şi 57.950 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net