Cum îți asiguri casa de dezastre și cât costă polița obligatorie. În România, doar o locuință din cinci este asigurată

Ultima actualizare:

    Inundațiile distrug cele mai multe case în România
Inundațiile distrug cele mai multe case în România

Este obligatorie, însă puțin proprietari au încheiat-o. Este vorba despre polița de asigurare a locuinței care, potrivit datelor oficiale, doar una din cinci este protejată împotriva dezastrelor naturale: cutremure, alunecări de teren și inundații. Iată cât costă polița pe an și ce riști dacă nu o ai!

O lege dată în 2008 le impune tuturor proprietarilor să încheie, anual, o poliță de asigurare obligatorie a locuințelor. Aceasta acoperă daunele produse de inundații, cutremure sau alunecări de teren, de până la 20.000 de euro, în funcție de tipul casei.

Cât costă asigurarea obligatorie pentru locuință

Construcţia cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic este considerată de tip B și are o sumă asigurată de 10.000 de euro pentru care plătești 10 euro pe an.

În schimb, pentru cea de tip B valorea crește până la 20.000 de euro, astfel că prima de asigurare este de 20 de euro pe an. În acest caz, vorbim despre construcţia cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic.

Nu sunt asigurate dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată casa. De asemenea, nici bunurile din interiorul locuinței. Nu se pot asigura nici clădirile cu bulină roșie.

Unde închei asigurarea obligatorie pentru locuință

Asigurarea se încheie de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, denumită PAID. Este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, din care fac parte 12 societăți de asigurare (ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări). Astfel că poți apela la oricare dintre acestea pentru a-ți asigura locuința.

Potrivit PAID, la 31 decembrie 2020, erau încheiate 1,753520 de polițe. În plus, cele mai multe despăgubiri, 583, au fost date anul trecut pentru inundații, și au fost de 4.069.845 lei, 55 pentru alunecări de teren, pentru care proprietarii au primit 1.458.226 lei, și 46 pentru stricăciuni produse la cutremur. În această situație proprietarii au fost despăgubiți, în total, cu 128.041 lei.

Lipsa asigrării obligatorii pentru locuință, amendă de până la 500 de lei

Chiar dacă este obligatorie și accesibilă ca preț, doar una din cinci case are poliță încheiată. Iar asiguratorii dau vina pe autoritățile locale că nu-și fac treaba.

Aceastea ar trebui să-i amendeze pe proprietari cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei, dar evită să treacă la sancțiuni. În lipsa asigurărilor, persoanele calamitate cer ajutoare financiare primăriei.

Doar că legea spune că persoanele fizice sau juridice care nu își asigură locuințele nu beneficiază de nici un fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuințelor.

Pentru a crește numărul poliței obligatorii, reprezentații Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale anunță că nu le vor scumpi, dar propun ca orice tranzacție de locuință, fie ea vândută, cumpărată sau închiriată, să nu poată fi posibilă fără asigurarea obligatorie.  

Ce include polița facultativă de asigurare a locuinței

Polițele de asigurare obligatorii se aplică doar pentru cutremure, inundații, alunecări de teren. Pentru incendii, inundații provocare de spargerea unei țevi, explozii, trasnet, furt prin efracție, căderi de corpuri, vandalism, lovirea casei de către vehicule rutiere, avarii accidentale produse la instalațiile de gaze, apă, canal, climatizare sau înaălzire centrală, este nevoie de o asigurare facultativă.

Aceasta se încheie în funcție de valoarea casei,  anul construcției, localitate și de riscurile acoperite, și poate ajunge până la câteva sute de euro pe an.

În cazul unui apartament construit în anul 1985, în București, de 100.000 de euro, prețul variază între 86 euro și circa 200 euro, conform portalului www.asiguratorii.ro.  

Dacă apartamentul este construit în 2005, asigurarea facultativă costă mai puțin: între 66 și 89 de euro pe an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net