Comuna fără coronavirus! Primăria condusă de femei dezinfectează ulițele și împarte mâncare

Ultima actualizare:

    Comuna e dezinfectată cu cisterna de patru ori pe săptămânăFoto: adevarul.ro
Comuna e dezinfectată cu cisterna de patru ori pe săptămânăFoto: adevarul.ro

Jos pălăria! Comuna Vârful Câmpului (Botoşani) este un exemplu de seriozitate în privinţa măsurilor împotriva COVID-19. Maria Huțu, primarul comunei, acționează ca la carte. Astfel, conducerea comunei, alcătuită din femei, dezinfectează zilnic satele, distribuie mâncare și medicamente bătrânilor şi îi trimite în izolare pe toţi cei veniţi din străinătate.

Autorităţile locale din comuna botoșăneană Vârful Câmpului au dirijat aproape toate fondurile locale către măsurile de prevenţie. “Este în joc viaţa bunicilor, a părinţilor şi a tuturor celor vulnerabili în faţa bolii. Am început să acționăm încă de la sfârşitul lunii februarie. Acum nu mai contează decât să trecem cu bine peste această perioadă“, spune Maria Huțu, edilul comunei Vârful Câmpului, pentru adevarul.ro.

Echipe care umblă pe teren

De mai bine de o lună, uliţele şi străzile comunei sunt pustii. Măsurile draconice de izolare au fost luate după 20 februarie. După întoarcerea primului localnic din străinătate, autorităţile au declanşat alerta în comună. Imediat, familia de tineri revenită din vestul Europei a fost trimisă în autoizolare la domiciliu. Cum afla că s-a mai întors cineva, conducerea comunei îl soma să intre în autoizolare şi se asigura că sunt respectate aceste măsuri. Asistenţii sociali şi alţi angajaţi ai Primăriei, în frunte cu asistenta medicală, au format echipe care umblau pe la casele celor autoizolaţi, pentru a se asigura că sunt bine şi, mai ales să-i ajute cu cumpărături.

“Stranieri” aflați la izolare

“Oamenii sunt cuminţi şi înţelegători aici. Ba chiar au învăţat regula: cum intrau în ţară, mă sunau şi mă întrebau ce au de făcut. Echipele noastre îi supraveghează şi se asigură că totul este în ordine“, povestește Maria Huţu. Mai mult decât atât, au fost împărţite foi volante prin sate, care prezentau riscurile COVID-19 şi sancţiunile pentru cei care încalcă autoizolarea. „Oamenii au ajuns să se păzească unul pe celălalt. Dacă încalcă unul legea, imediat sună cineva“, dezvăluie primărița. În momentul de faţă, sunt în jur de 30 de persoane aflate în autoizolare şi nici un caz de infectare cu noul tip de coronavirus n-a fost semnalat pe teritoriul comunei.

Ajutoare pentru 700 de persoane

„Ne-a fost explicat, am înţeles că este grav. Oamenii au ferme, muncesc pământul, cresc animale și nu riscă să bolească sau să facă înmormântări. Care-i prins că a călcat pe bec e raportat imediat. Aici nu ne jucăm cu viaţa“, spune un localnic din Vârful Câmpului. Pentru a se asigura că bătrânii nu ies din case, autorităţile locale au început să apeleze la oameni de afaceri, dar şi la fondurile locale pentru a-i hrăni pe cei vârstnici şi nevoiaşi, aproximativ 700 de persoane, dar şi pe cei aflaţi în autoizolare. Echipe de la primărie, protejate cu măști și cu mănuși, le duc oamenilor mâncare şi, unde este cazul, medicamente.

Totodată, din luna martie, Primăria Vârful Câmpului a făcut un contract cu o firmă privată care dezinfectează, patru zile pe săptămână, întreaga comună. Este vorba de o substanţă foarte eficientă, împrăştiată cu o cisternă pe uliţe şi în aer. În faţa autoutilitarei, angajaţii primăriei merg cu o portavoce şi anunţă oamenii că se face dezifencţia.

“Am limitat accesul în birouri”

”Avem şi covoare speciale îmbibate cu dezifectant la intrarea în comună, mai ales dinspre Zvorăştea, noi fiind la limită cu judeţul Suceava. Am primit măşti şi mănuşi pentru angajaţi, dar şi pentru cei care au nevoie. Ne continuăm activitatea, însă am limitat accesul în birouri, plus că avem dezinfectante atât la intrarea în Primărie, cât şi la toate locurile publice. Mai mult, suntem pe teren ca să-i ţinem pe oameni în case”, încheie primărița. 

“Noi, femeile, ne înțelegem din priviri”

Vârful Câmpului este singura comună din România în care funcţiile-cheie sunt deţinute exclusiv de femei. Localitatea aflată la graniţa cu judeţul Suceava poate fi caracterizată printr-un „matriarhat“ administrativ. Maria Huţu (PSD) a câştigat în 2016 alegerile pentru funcţia de primar, iar viceprimar este Marcela Domunco. Conducerile serviciilor financiar-contabil, investiţii şi urbanism sunt deţinute tot de femei, arată adevarul.ro. „Mi-am dorit acest lucru. Noi, femeile, ştim exact ce dorim una de la celalaltă. Uneori ne înţelegem doar din priviri. O primărie cu femei la conducere este pe un făgaş bun. O femeie care ştie ce-şi doreşte şi este stăpână pe ea este un lider veritabil“, se confesa, acum doi ani, Maria Huţu.

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net