Comisar de poliţie din Galaţi, reţinut pentru luare de mită

police-378255_1920.jpg

Un comisar şef de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi a fost reţinut, vineri, pentru 13 infracţiuni de luare de mită
Foto Pixabay.com

Un comisar şef de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi a fost reţinut, vineri, pentru 13 infracţiuni de luare de mită, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventive.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie-serviciul territorial Galaţi, Mitică Petcu, comisar-şef de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea a 13 infracţiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie – februarie 2020, comisarul şef Mitică Petcu, în calitatea pe care o avea în cadrul Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculări Galaţi ar fi primit, de la mai multe persoane, diferite sume de bani şi alte bunuri, pentru: programarea ”peste rând” a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme şi preschimbarea fără programare a permisului de conducere.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, se arată în comunicatul procurorilor.

Comisarul şef va fi prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Loading...