Chen-Chen şi Ni-Ni se mută în casă nouă

Ultima actualizare:

Vară de vară, timp de aproape 40 de ani, generaţii întregi de români au admirat salturile şi giumbuşlucurile delfinilor care s-au perindat pe la Delfinariul din Constanţa. Toate spectacolele au avut loc în bazinul descoperit, devenit, odată cu trecerea anilor, tot mai neîncăpător. Totul se va schimba din această primăvară când Chen-Chen şi Ni-Ni, actualii ”locatari” ai Delfinariului, vor susţine spectacolele într-un cadru nou şi modern.

Așa arată noua “sală de spectacole”
Așa arată noua “sală de spectacole”

Nu de puţine ori, turiştii veniţi la mare s-au plâns că nu au unde să-şi petreacă timpul liber, mai ales în zilele ploioase. Situaţia se va schimba din această vară când vor fi gata lucrările de modernizare şi extindere a Delfinariului din Constanţa.

Bazinul vechi a fost împrejmuit și acoperit. Accesul se face și pe la etaj
Bazinul vechi a fost împrejmuit și acoperit. Accesul se face și pe la etaj

Practic, proiectul de aproape 13 milioane de lei a avut în vedere extinderea, acoperirea şi modernizarea clădirii Delfinariului. Capacitatea acestuia va creşte de la 600 de locuri, câte sunt în prezent, la 1.348 de locuri. Bazinul va fi acoperit cu 1.720 de metri pătraţi de panouri cu porţiuni vitrate, pentru a permite o iluminare naturală. Pe o laterală a clădirii va fi instalat un lift hidraulic, pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, noua clădire va beneficia de o instalaţie de ventilaţie şi climatizare, precum şi de o instalaţie dezumidificatoare de aer. Astfel, apa din bazin se va păstra mai mult timp curată şi, pe timpul caniculei, vara, nu va mai suferi din cauza algelor, iar delfinii vor putea fi ţinuţi în permanenţă în noul bazin, fără a mai fi nevoie să fie mutaţi, în sezonul rece, în bazinul interior.

Până acum, delfinii țineau spectacolele de vară într-o locație improprie, cu doar 600 de locuri. Acum sunt de două ori mai multe locuri
Până acum, delfinii țineau spectacolele de vară într-o locație improprie, cu doar 600 de locuri. Acum sunt de două ori mai multe locuri

Bazinul vechi, cel în care delfinii îşi fac acum reprezentaţiile zilnice, va intra şi el în restaurare şi va fi transformat în reşedinţa leilor de mare. Doctorul Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului, spune că, din această vară, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va avea patru bazine în care vizitatorii vor putea să vadă patru specii diferite de animale marine: delfini, lei de mare, foci şi pinguini.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net