Ce este de fapt mâzga de pe jos din București

Ultima actualizare:

    O mașină a fost surprinsă în timp ce stropea carosabilul, iar asfaltul a devenit apoi negru și alunecosFotografii: Facebook
O mașină a fost surprinsă în timp ce stropea carosabilul, iar asfaltul a devenit apoi negru și alunecosFotografii: Facebook

O soluție lipicioasă a fost împrăștiată pe carosabilul din București. Este acuzația venită din partea lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, încă de ieri, 13 ianuarie. Acesta a arătat că au avut loc accidente din cauza faptului că șoferii nu au mai putut frâna. Iată ce este de fapt mâzga de pe jos din București!

Pe toate arterele principale ale Bucureștiului carosabilul este negru și lucește. În plus, șoferii se plâng că abia circulă în siguranță, pentru că, mâzga amestecată cu ceața și chiciura de dimineață, nu face altceva decât să transforme strada în patinoar.

Chiar și bicicliștii spun că negreala de pe carosabil li se lipește pe roți și lasă dâre în locurile curate. Dar ce este de fapt mâzga de pe jos din București?

Mâzga de pe jos, o soluție lipicioasă împotriva prafului

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, îi acuză pe reprezentanții Primăriei Capitalei că au împrăștiat o soluție licioasă ca să poată reține o parte din particulele de praf la sol.

”Săptămâna trecută am văzut seara pe Cheiul Damboviței o mașină care stropea strada. M-am întrebat ce este. Gabriela Firea spoiește bulevardele cu o substanță care arată precum apa, de fapt cu un amestec lipicios, care, pentru o perioadă de câteva zile, poate reține o parte din particulele de praf la sol, iar în felul acesta scad un pic indicatorii de poluare. Această mâzgă pune în pericol viața celor din trafic fiindcă scade aderența carosabilului! Inclusiv Brigada Rutieră spune că nu recomandă stropirea străzilor (n.r. pe timp de iarnă)”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Mâzga, vinovată de tamponarea de pe Șos. Chitilei?

Totodată, politicianul a arătat că ieri, pe Șos. Chitilei, a avut loc un accident favorizat de mâzga artificială împraștiată pe asfalt de firma angajată de primarie.

Pe 13 ianuarie, a avut loc o tamponare pe Șos, Chitilei, pusă pe seama carosabilului alunecos
Pe 13 ianuarie, a avut loc o tamponare pe Șos, Chitilei, pusă pe seama carosabilului alunecos

Mai exact, două mașini s-au tamponat la semafor, semn că cea din spate nu a mai putut frâna. Cei de la Primăria Capitalei au răspuns acuzațiilor și au anunțat că informațiile sunt false.

Ce spune Primăria Capitalei de mâzga din București

”Primaria Capitalei nu a achiziționat și nici nu a aplicat nici un fel de substanță de combatere a prafului și nici alte substanțe/soluții de combatere a poleiului! Tratamentele preventive de combatere a poleiului sunt aplicate de către operatorii de salubritate, conform contractelor încheiate cu primăriile de sector, și se aplica doar atunci când există avertizări meteo care anunță scăderea temperaturilor și o posibilă apariție a poleiului. Mai mult decât atât, Brigada Rutieră nu a înregistrat nici un fel de sesizare cu privire la starea carosabilului în ultima perioadă”, au transmis autoritățile locale.

”Nu am avut nicio sesizare de carosabil alunecos și nici accidente în care să se sesizeze carosabil alunecos”, ne-au precizat oamenii legii.

În multe cazuri, mai ales când este vorba despre simple ciocniri, șoferii nu mai cheamă Poliția, ci soluționează evenimentul amiabil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net