Câte frumuseţi poţi vedea într-un weekend în Transilvania!

15_1.-6col-.jpg

Castelul Corvinilor din Hunedoara

Weekendurile nu sunt făcute să stai în casă! Două zile pline, în care te plimbi, descoperi locuri noi, cu peisaje spectaculoase, localnici primitori, mâncare bună, îţi pot încărca bateriile ca o vacanţă în toată regula. Bogdan Tomoiagă, secretat de stat în Ministerul Turismului, vine cu o idee de traseu.

„Un circuit turistic de weekend se poate realiza în pitoreasca noastră ţară pornind de vineri din Bucureşti spre Hunedoara, pe Transalpina. Prima noapte se poate înopta în localitatea Rânca, după care se continuă a doua zi spre Deva. În zonă sunt o mulţime de obiective de vizitat”, spune specialistul, care ne exemplifică, pe paşi.

ZIUA 1

15_3.-1col.jpg

Transalpina

Vineri după serviciu, sau cât de repede reuşeşti, urcă-te în maşină cu destinaţia Transalpina, cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România. I se mai spune şi „Drumul Regelui” pentru că a fost construită şi inaugurată în 1938 de Regele Carol al II-lea, toată familia regală parcurgând drumul în ziua inaugurării. Aici poţi vizita Peştera Polovragi, Cheile Olteţului sau mănăstirile Icoana şi Polovragi.

„Cheile Olteţului  au doar 1,5km lungime, dar sunt spectaculoase cu pereţii lor verticali. Aici se află şi renumita Peşteră Polovragi, ale cărei galerii subterane ating 9.000 de metri lungime. Mănăstirea Polovragi se află în imediata vecinatate a peşterii, lăcaşul de cult având o vechime de peste 500 de ani”, spune Bogdan Tomoiagă.

15_2.-1col-bogdan-tomoiaga.jpg

Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului, îţi propune un traseu interesant pe ruta Bucureşti – Hunedoara

Turiştii care vin din sud nu vor găsi locuri de cazare în imediata apropiere a şoselei, decât la Rânca sau în alte localităţi aflate pe drumul de legătură, respectiv Novaci, Baia de Fier, Horezu sau Polovragi. „Când străbat acest traseu, aleg ca loc de cazare şi masă localitatea Rânca, unde există numeroase pensiuni, vile sau chiar hoteluri. Spre exemplu, pensiunea Eden din Rânca e situată la o altitudine de 1.600 de metri pe şoseaua Transalpina şi se află la numai 600 de metri de pârtiile de schi şi de telescaun.

15_4.-2col-ranca-f_a-8.jpg

Te poţi caza în staţiunea Rânca

O altă variantă ar fi Vila Rânca, care pune la dispoziţia clienţilor şi un centru SPA. Tot în Rânca, la 100 de metri de pârtia de schi M2 şi la 800 de metri de pârtiile M1 şi M3, Cabana Haiducilor oferă un restaurant cu specific românesc şi o terasă în aer liber. Merită vizitat Horezu, o localitate vestită pentru producţia de vase de ceramică”, spune specialistul în turism.

15_deva-cetate_lm-03.jpg

Cetatea Devei
  • Castelul Corvinilor, Hunedoara. E considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinaţii de basm din Europa”. Cu arhitectură gotică, Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcţie medievală cu dublă funcţionalitate (civilă şi militară) din România aflată încă “în picioare”.
  • Parcul dendrologic, Simeria. Este considerat printre cele mai frumoase parcuri naturale din lume, din punct de vedere al calităţii speciilor. Se află la circa 10 km de Deva.
  • Cascada Clocota şi Băile termale, Geoagiu.

Cascada este la numai 15 minute de centrul oraşului, căderea de apă nu este foate mare (20 de metri), însă e foarte frumoasă. Apa a săpat rădăcinile copacilor, s-a amestecat cu depuneri calcaroase, formându-se falduri verticale pe care s-au dezvoltat muşchi şi plante. Băile termale din staţiune au o vechime de circa două milenii, iar în Antichitate, locul era o aşezare luxoasă, destinată celor bogaţi. Numeroase altare dedicate zeităţilor şi nimfelor au fost descoperite în ultimele decenii sub ruinele fostului complex de ape termale. Atât pentru istorie, dar mai ales pentru apa de calitate, zeci de mii de români ajung anual în staţiunea Geoagiu. Germisara a fost în Antichitate un adevărat centru SPA, frecventat de cei mai înstăriţi locuitori ai Daciei romane.

ZIUA 3

Duminică dimineaţa, odihniţi, puteţi porni înapoi spre Bucureşti, tot pe Transalpina, admirând minunaţii Munţi ai Oraştiei care înconjoară oraşul Deva.

loading...
Loading...