Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 60 de morţi

Ultima actualizare:

    Oamenii vin să aprindă lumânări la locul tragediei din Colectivfoto: Dorin Constanda
Oamenii vin să aprindă lumânări la locul tragediei din Colectivfoto: Dorin Constanda

60 de tineri sunt trecuţi în acest moment pe lista îndoliată din clubul Colectiv. Un alt pacient rănit în incendiu a murit, duminică, la un Spital din Viena unde fusese transferat.

Numărul victimelor dezastrului din Colectiv continuă să crească. Duminică, o altă persoană a încetat din viaţă. Numărul deceselor a ajuns la 60, după ce un tânăr de 19 ani, internat într-un spital din Viena, a pierdut lupta cu viaţa. 

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, sâmbătă, la 60. Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 40 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă 11 au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franța, unul în Austria și doi în Germania. În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 40 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre 10 în stare critică sau gravă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net