Avea fobie de păianjeni, iar acum deține peste 160 de exemplare. Povestea incredibilă a unui fost barman din Timișoara

paianjeni_1_1.jpg

Bogdan Biriș, alături de tarariile în care se află "prieteni" păroși
Citeste tot despre: 

Frica faţă de păianjeni este frecvent întâlnită. Ca terapie, psihologii îi îndeamnă pe pacienţi să-şi înfrunte “inamicul”. Aşa a făcut şi Bogdan Biriş, fost barman în Timişoara, care avea o teamă uriaşă faţă de păianjeni. Psihologul l-a sfătuit să-şi cumpere câteva insecte mici. Tânărul nu doar că s-a vindecat de fobie, ci a ajuns să-i îndrăgească pe „prietenii” păroși.

I-a fost mereu frică de păianjeni! “Am fost arahnofob. Aşa am ajuns la psiholog. Am înţeles că dacă interacţionez cu ei, dacă îmi voi lua păianjeni, voi scăpa de această fobie. Ca să fiu sincer, după doi ani de zile de colecţionat păianjeni, pot să spun că nu cred că voi scăpa niciodată de această frică, dar că acum s-a transformat într-o frică raţională. Acum, mi-e frică numai de aceia de care trebuie să-ţi fie frică”, mărturisește, pentru Adevarul.ro, timișoreanul Bogdan Biriş.

paianjeni_2.jpg

"Păianjenii mari sunt docili", spune bănățeanul

Dacă la început a cumpărat trei păianjeni mici, specii inofensive din America de Sud, acum are peste 160 de exemplare şi este cel mai mare colecţionar de arahnide din Banat. Printre insectele cumpărate se numără și specii veninoase. “După o lună şi ceva mi-am luat primii trei păianjeni adulţi: specii mari, tarantule. După aceea, lucrurile au început să o ia razna. Din ceva ce avea ca scop învingerea fricii a devenit un hobby. Am început să citesc și am început să urmăresc materiale ştiinţifice pe YouTube. Frica era învinsă deja”, povestește Bogdan.

Arahnidele mari, între 150 și 1.100 de lei

Pasiunea pentru păianjeni s-a transformat în proiectul TaranTerra, astfel că bănățeanul participă cu “prietenii” păroşi la expoziţii. Scopul său este să aibă cât mai multe specii și cumpără insectele de pe internet. Cele de dimensiuni mari costă între 30 şi 220 de euro (150 – 1.100 de lei). “Sunt specii care nu reprezintă nici un pericol pentru om. În afara unui şoc anafilactic, nu există nici un pericol. Sunt specii foarte docile, sunt specii care se mişcă foarte lent. Le pot împinge cu degetul. În doi ani, n-am avut nici o experienţă negativă cu ei”, adaugă Biriş. Tânărul mai are acasă un cameleon şi o broască ţestoasă.

Click! spune

Psihologul are ca metodă de terapie tocmai confruntarea cu problema existentă. “Celui cărui îi este frică de păianjen i se recomandă să-l ia în mână, să vadă că nu pățește nimic. În multe cazuri, pacienţii ajung să treacă exact în extrema opusă. Oamenii îşi dau seama că aceste fiinţe sunt inofesive, iar stima lor de sine va creşte”, arată psihoterapeutul Cătălin Ilie.

Mai multe imagini, pe www.adevarul.ro

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1