Au dormit la zeci de metri înălţime

Ultima actualizare:

    “Bună dimineaţa”, par să spună Flaviu (în cămaşă) şi prietenul său
“Bună dimineaţa”, par să spună Flaviu (în cămaşă) şi prietenul său

Flaviu Cernescu, practicant de slackline (sport care constă în sărituri pe o chingă suspendată la o anumită înălţime), şi-a trecut în cont o nouă ispravă. La Partoş (judeţul Alba), el a dormit împreună cu un prieten, tot acrobat, la înălţime.

Cei doi şi-au legat hamacele de un stâlp de fier care susţine trecerea peste râul Mureş a conductelor cu apă potabilă. „Veneam de la festivalul "Electric Castle" de la Cluj şi ne era somn. Ne-am decis să facem o oprire şi să ne odihnim acolo”, a povestit Flaviu pentru alba24.ro.

Cei doi prieteni au explicat că au ajuns la pod după miezul nopţii, l-au escaladat, şi-au întins hamacele şi au dormit până dimineaţa. Programator de meserie, Flaviu Cernescu a ajuns şi în presa britanică, după o serie de acrobaţii realizate deasupra rezervorului de pe lacul de acumulare Iovanu, pe o frânghie situată la 60 de metri înălţime.

De asemenea, el a participat la “Românii au talent”, emisiunea difuzată de Pro TV, unde a încântat publicul cu mişcări spectaculoase în timp ce mergea pe un monociclu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net