«Am înfiat doi câini de-ai lui Vadim»

Ultima actualizare:

    Laura Nicolau sau Kera Caliţa, cum o ştie lumea, a vrut să le fie alături fetelor lui VadimFoto Arhivă Personală
Laura Nicolau sau Kera Caliţa, cum o ştie lumea, a vrut să le fie alături fetelor lui VadimFoto Arhivă Personală

Artemis şi Ares, doi dintre căţeluşii lui Corneliu Vadim Tudor, au de ieri o casă nouă.

Laura Nicolau sau Kera Caliţa, cum o ştie lumea pe patroana restaurantului Jariştea din Bucureşti, a vrut să le fie alături fetelor lui Vadim, Lidia şi Eugenia, după trecerea în nefiinţă a politicianului. Imediat după ce fiica cea mare a Tribunului a făcut un apel public, pentru a fi ajutată să poată păstra patrupezii tatălui ei, Kera Caliţa s-a şi oferit să ia acasă două suflete nevinovate.

Vadim avea 70 de câini pe care îi ţinea la un adăpost de la marginea Capitalei, pe lângă cei 32 pe care-i creştea în vila din Cotroceni. Acum, familiei lui îi este greu să îi întreţină pe toţi. Iniţial, familia lui Vadim îşi pusese speranţe, după moartea acestuia, în Gigi Becali, care le-a oferit primul sprijin financiar. Numai că, după apelul Lidiei, Becali a precizat că le dă bani fetelor lui Vadim, dar nu şi căţeilor lui. Gestul le-a deranjat pe fete şi pe soţia îndoliată, care au preferat să ceară ajutorul iubitorilor de animale.

Şi căţeii l-au plâns pe politician

simeon stalpnicul png

Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viaţă la 14 septembrie, la vârsta de 65 de ani, în urma unui infarct. În seara când poetul a decedat, câinii au urlat şi l-au aşteptat ore întregi în curte şi la fereastra casei.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net