Adrian Năstase a fost eliberat. Primele declaraţii

Ultima actualizare:

    Adrian Năstase, la ieşirea de la Jilavacaptură: Pro TV
Adrian Năstase, la ieşirea de la Jilavacaptură: Pro TV

Adrian Năstase respiră din nou aerul libertăţii. Fostul prim-ministru al României a plecat joi din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.

La ieşirea din Penitenciarul Jilava, Adrian Năstase a stat de vorbă cu jurnaliştii.

"Penitenciarul este în acest moment o fabrică pentru recidivă. Sper să am sprijinul societăţii pentru proiectele pe care le voi avea. În politică nu mai pot candida timp de 9 ani şi am deja ceva oferte de colaborare din partea unui guvern străin şi a unor multinaţionale", a declarat fostul prim-ministru.

"În ultimii 10 ani aţi dus-o foarte bine fără mine, în ultimii trei ani şi mai bine", a mai spus Năstase.

Instanţa a respins joi, contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat.

Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase, acesta urmând să plece joi din Penitenciarul Jilava.

Serviciul de executări penale al instanţei urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar şi altor instituţii ale statului.

După procesarea documentului de la instanţă, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalităţile în cazul lui Adrian Năstase şi să îl elibereze.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Năstase, deţinut "model"

Propunerea a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 4 de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, care a arătat că Adrian Năstase "a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar".

În 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", să adauge un spor de şase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net