«Adrian Iovan nu ar fi murit dacă s-ar fi ajuns în timp util» Cine acuză autorităţile de incompetenţă

Ultima actualizare:

    Adrian Iovan
Adrian Iovan

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, acuză autorităţile de moartea pilotului Adrian Iovan. Zota susţine că faptul că pilotul a decedat din cauză că medicii nu au ajuns în timp util la locul accidentului.

Coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, susţine că victimele accidentului aviatic, petrecut în Munţii Apuseni, ar fi trebuit găsiţi mult mai devreme. Zota susţine că întârzierea este inadmisibilă şi că pilotul Adrian Iovan nu ar fi murit dacă ar fi fost localizaţi în timp util.

„Trebuiau să fie descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Este inadmisibilă întârzierea. E inimaginabil ca după şase ore să nu fie descoperit. Dacă erau descoperiţi la timp, Adrian Iovan nu ar fi murit. Domnul Iovan a avut grijă ca toţi să ajungă la sol în viaţă. El a salvat viaţa tuturor şi inclusiv a lui deoarece el a fost conştient încă două ore de la prăbuşire. Colega noastră, tânăra rezidentă a decedat, probabil, din cauza hipotermiei. Autopsia va arăta cauza reală. Victimele au fost descoperiţi de doi pădurari", a declarat Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, la Realitatea TV.

Victor Zota a subliniat faptul că fostul soţ al Romaniţei Iovan era leşinat de două ore în momentul în care a fost găsit.

"Doctorul Zamfir mi-a spus că în momentul în care au fost găsiţi de cei doi pădurari, pilotul Iovan era leşinat de două ore, iar în timpul operaţiunii de coborâre rezidenta a intrat în stop cardio-respirator din cauza hipotermiei. În acel moment, medicii s-au oprit şi i-au efectuat manevrele de resuscitare", a spus acesta.

Îndurerat peste măsură, Victor Zota a spus că a comunicat în permanenţă cu chirurgul Radu Zamfir, una dintre victimele accidentului, care l-a ţinut la curent cu ceea ce se întâmpla.

„Am ţinut legătura în permanenţă cu doctorul Zamfir şi nu e uşor să vorbeşti cu cineva care-ţi spune că poate fi ultima dată când îl mai auzi pentru că nu ştie cât mai poate rezista", a spus afectat Zota.

Salvamontiştii au ajuns la victimele avionului prăbuşit în Munţii Apuseni. Adrian Iovan a decedat

«Dacă mai întârziam o oră mureau cu toţii» Cum s-a petrecut accidentul

Prima imagine cu avionul lui Adrian Iovan prăbuşit în munţi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net