Accident teribil în Argeș! O maşină cu 5 oameni a căzut 12 metri în hău, după ce a ratat o curbă extrem de periculoasă de pe DN7

masina_rapa.jpeg

Mașina a căzut în râpă
Foto: adevarul.ro

Miracol în urma unui teribil accident rutier petrecut în Argeș! Cinci persoane au scăpat cu viață după ce mașina în care se aflau a căzut 12 metri în prăpastie.

Accidentul s-a petrecut marţi seară, pe DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în comuna Cotmeana. Șoferul unei maşini în care se aflau cinci persoane a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, s-a izbit cu autoturismul în parapetul de protecție din beton și glisiera metalică, apoi a căzut într-o râpă adâncă de 12 metri, scrie adevarul.ro.  

Victimele au reuşit sa se evacueze din maşina, nu şi din râpă. Echipele de intervenţie au avut o misiune dificilă pentru scoaterea celor cinci persoane rămase în prăpastie. Salvatorii au folosit tărgi şi corzi pentru a le scoate din hău. ”Toţi cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale: conducător auto de 48 de ani, din Câineni, judetul Vâlcea; pasager dreapta faţă, bărbat de 72 de ani, din comuna Vlădeşti, jud. Vâlcea; pasagere spate: femeie de 69 de ani, din Vlădeşti, jud. Vâlcea, femeie de 47 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea şi femeie de 25 de ani, din comuna Budeşti, judetul Vâlcea”, precizează IPJ Argeş.

Două victime au fost preluate de echipaje SAJ, alte două de ambulanțele SMURD B2, iar cea de a cincea a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă. Toți au fost răniți, dar sunt în viață. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Citește și: 

O fată de 18 ani şi iubitul ei de 21 au murit într-un accident petrecut pe DN1A. Mașina s-a rupt în două

Camion cu militari, căzut într-o prăpastie: trei au decedat

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1