Abandonul școlar, combătut cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră

000_dv1337815.jpg

Fundația Vodafone România a lansat „Școala din valiză”
Citeste tot despre: 

Pentru prima dată după căderea regimului comunist, școlarii vor putea învăța cu ajutorul celor mai noi tehnologii! Mai mult, noul proiect își propune să reducă semnificativ din procentul micuților care abandonează școala, de la vârste din ce în ce mai mici.

Fundația Vodafone România a lansat „Școala din valiză”, un nou proiect național în domeniul educației, care integrează tehnologia de ultima oră în procesul de predare.

Proiectul folosește un concept inovator bazat pe un set complet de echipamente IT grupate într-o valiză (de unde și numele proiectului), special creată pentru a permite organizarea, în doar câteva minute, a unei săli de clasă digitale, în orice loc, inclusiv în zonele izolate. Proiectul finanțat de Fundația Vodafone România cu 420.000 de euro, este implementat în parteneriat cu Fundația World Vision România.

Procesul de predare adaptat pentru „Școala din valiză” folosește, de asemenea, materiale digitale moderne, integrate intr-o platforma de e-learning dedicată, precum și metode interactive adaptate la nevoile actuale ale elevilor. Proiectul este implementat în premieră pe perioada anului școlar 2018-2019, în zece școli din comunități rurale defavorizate din județele Cluj, Brașov, Vâlcea, Olt, Dolj, Ilfov, Ialomița, Constanța, Vaslui și Iași. Numărul total al elevilor care vor beneficia de suportul proiectului este estimat la 5.000.

Materialele folosite în procesul de predare vor acoperi disciplinele limba română și matematica, incluse în programul pentru examenul de admitere la liceu. Conținutul acestora are la bază curricula națională pentru clasele I-VIII, aprobată de Ministerul Educației Naționale. Fiecare dintre cele zece valize cu echipamente, câte una pentru fiecare dintre școlile incluse în proiect, conține un laptop pentru profesor, 25 de tablete pentru elevi, un proiector, un sistem audio, o soluție de încărcare a echipamentelor incorporate, un router wi-fi încorporat și un modem 4G. Tabletele se pot conecta la laptop, permițând cadrelor didactice să pună la dispoziția elevilor conținutul educațional și aplicațiile.

Proiectul include și o serie de sesiuni de pregătire pentru profesori, în care aceștia se vor familiariza cu soluțiile IT puse la dispoziție și cu metodele didactice moderne adaptate la nevoile actuale ale copiilor. Platforma online dedicată integrează instrumente de management al procesului de învățare care le vor permite profesorilor să-și creeze și să-și gestioneze lecțiile, să monitorizeze și să evalueze rezultatele elevilor. Pentru „Scoala din valiză”, Fundația Vodafone România va mobiliza o echipă de peste 200 de voluntari.

Fundatia Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei omonime, înființată în 1998.   În cei 20 ani de activitate, Fundatia Vodafone România a finanțat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundatia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere.

În această toamnă, în cadrul Galei de aniversare a 20 de ani de activitate Fundatia Vodafone România a acordat pentru întreaga colaborare o serie de premii: Asociației Hercules (Premiul pentru Educație), Fundației pentru SMURD (Premiul pentru Sănătate), Fundatiei Mihai Neșu (Premiul pentru Servicii Sociale), Asociației Little People (Premiul pentru Voluntariat). Au mai fost acordate și patru premii speciale, Mariei Culescu, președintele Asociației MAME,  doctorului Raed Arafat, președintele Consiliului director al Fundației pentru SMURD, medicului Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de terapie intensivă nou născuți a Spitalului „Marie Curie” din București și lui Sorin Mateescu, asistent social în cadrul Fundației Principesa Margareta a României.

loading...
Loading...