87 de ani de la moartea lui „Peneș Curcanul”. Numele adevărat al eroului poeziei lui Alecsandri era Constantin Țurcanu

constantin-turcanu-supranumit-penes-curcanul.jpg

Constantin Turcanu a fost supranumit Penes Curcanul dupa ce Vasile Alecsandri a scris poezia cu acelasi nume in care elogia vitejia dorobantilor romani in Razboiul de Independenta
Constantin Țurcanu a fost supranumit Peneș Curcanul după ce Vasile Alecsandri a scris poezia cu același nume în care elogia vitejia dorobanților români în Războiul de Independență
Foto: wikipedia.ro

În 15 noiembrie se împlinesc 87 de la moartea lui Constantin Țurcanu. Scris așa, numele poate că nu vă spune mare lucru. Dar porecla literară pe care i-a dat-o marele poet Vasile Alecsandri în poezia cu același nume l-a înscris definitiv în marea carte de istorie a eroilor neamului: Peneş Curcanul. Voluntar în patru războaie, eroul din Vaslui îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Eternitatea din Vaslui, în memoria sa şi a celorlalţi nouă dorobanţi fiind ridicat în 1934 un monument omagial.

„Plecat-am nouă din Vaslui / Şi cu sergentul, zece / Şi nu-i era, zău, nimănui / În piept inima rece./Voioşi ca şoimul cel uşor / Ce zboară de pe munte / Aveam chiar pene la picior, / Ş-aveam şi pene-n frunte. / Toţi dorobanţi, toţi căciulari, / Români de viţă veche, / Purtând opinci, suman, iţari / Şi cuşma pe-o ureche. /  Ne dase nume de Curcani / Un hâtru bun de glume, / Noi am schimbat lângă Balcani / Porecla în renume!”.

Câți nu am citit, nu știm încă celebrele versuri ale lui Vasile Alecsandri din poezia „Peneș Curcanul”? Dar sunt mai puțini cei care știu că eroul literar a fost, de fapt, inspirat de faptele de vitejie din Războiul de Independență al României ale unui personaj real, Constantin Țurcanu, din Vaslui. Constantin Ţurcanu s-a  născut la 1 martie 1854 la Vaslui, fiind singurul copil al lui Gheorghe Ţurcan şi al Mariei. Pe când avea 7 ani, părinţii l-au dus la Huşi la nişte rude mai înstărite, pentru a-l înscrie la şcoală, fiind printre puţinii copii din mahalaua în care locuia care ştia să scrie şi să citească. La 15 mai 1875 a intrat ca ”dorobanţ” în rândurile Regimentului 13 Dorobanţi, iar la inceputul Razboiului de Independenţă avea gradul de caporal, pentru ca în august 1877 să ajungă sergent.

dorobant-razboi-independenta-pictura-nicolae-grigorescu.jpg

„Dorobantul”, pictura lui Nicolae Grigorescu, exprima fidel felul in care aratau dorobantii, așa cum a fost si Penes Curcanul, in timpul Razboiului din 1877
„Dorobanțul”, pictura lui Nicolae Grigorescu, exprimă fidel felul în care arătau dorobanții, așa cum a fost și Peneș Curcanul, în timpul Războiului din 1877
Foto: wikipedia.ro

A luptat în patru războaie, la ultimul având 65 de ani

Considerat un stindard al luptei pentru independenţă, Constantin Ţurcanu a fost veteranul a patru campanii purtate de armata română și, în primul rând, în Războiul de Independenţă (1877 - 1878), ce i-a adus și faima. A fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți şi a devenit faimos după bătălia de la Griviţa (august - septembrie 1877), luptând  apoi la Rahova (noiembrie 1877), lupte decisive pentru căderea Plevnei (28 noiembrie/10 decembrie 1877) și capitularea generalului turc Osman-Pașa. După căderea redutei de la Plevna, răniţii din Regimentul 13, printre care şi Constantin Ţurcanu, au fost aduşi peste Dunăre, într-un spital de campanie improvizat la Turnu Măgurele. Aici avea să-l întâlnească pe poetul Vasile Alecsandri, care era nu doar o  mare personalitate literară, ci şi un om politic care a trăit şi a participat la toate marile evenimente în urma cărora a luat fiinţă România modernă. Întâlnirea cu sergentul de la Vaslui, avea să-l fixeze în memoria colectivă a românilor drept ”Peneş Curcanul”. Denumirea îşi avea originea în penele pe care dorobanţii le purtau la căciuli. 

Remarcând vitejia lui Țurcanu şi a celor “9 din Vaslui” în lupta pentru independenţa României, Vasile Alecsandri, cel mai mare poet român înainte de apariția lui Eminescu, i-a făcut nemuritori în poezia „Peneș Curcanul”. Poemul a apărut prima oară în ciclul „Ostașii noștri” din primul volum de „Opere complete” al bardului din Mircești, apărut în 1881. De altfel, despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri, în august 1890, se relatează că atunci când a fost ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: “Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece… Ridicaţi!”. Astfel a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către “curcanii” lui Peneş. În 1913, Constantin Țurcanu, supranumit deja „Peneș Curcanul” a luptat din nou, ca voluntary, în Bulgaria, în al Doilea Război Balcanic, în Primul Război Mondial, în luptele din 1916, dar și în Campania din Ungaria, în 1919, pe când avea deja 65 de ani, fiind avansat la gradul de plutonier major.

cucerirea-redutei-grivita-razboiul-independenta.jpg

Cucerirea redutei Grivita, in septembrie 1877, a fost lupta in care s-a remarcat prima oara sergentul Constantin Turcanu, supranumit Penes Curcanul
Cucerirea redutei Grivița, în septembrie 1877, a fost lupta în care s-a remarcat prima oară sergentul Constantin Țurcanu, supranumit Peneș Curcanul
Foto: wikipedia.ro

Își doarme somnul de veci în Cimitirul Eternitatea din Vaslui

Deşi oficial întâlnirea dintre Constantin Ţurcanu şi poetul Vasile Alecsandru a avut loc după bătălia de la Plevna, conform adevarul.ro, la Arhivele Naţionale se găsește un set de cărţi poştale scrise chiar de eroul din Vaslui, în care sunt consemnate scurte naraţiuni ce duc la o contradicţie între datele cunoscute de istoria literară şi afirmaţiile autorului lor. În cărţile poştale, Constantin Ţurcanu relatează că s-a întâlnit cu poetul Vasile Alecsandri pe Calea Victoriei, în Bucureşti. Iată ce a scris Constantin Ţurcanu pe cărţile poştale: „Eu mă numesc din botez Constantin Ţurcanu, însă în războiul din 1877, marele poet mi-a schimbat numele şi prenumele zicându-mi Peneş Curcanu. Aceasta s-a auzit că am fost cel dintâi care am intrat în redanul luat la 27 august 1877. (...) La luarea redanului am fost decorat de domnitorul Carol cu «Virtutea Militară», iar la 31 august la Griviţa tot de domnitorul Carol I am fost decorat cu «Steaua României» în gradul de cavaler. Acest atac l-am dat pe ziua de 31 august 1877. (...) Tot în acel an la reduta nr.2 am dat un atac fals şi am fost rănit la acea redută. La 7 octombrie tot la această redută am fost prins de cange şi, dacă nu se rupea mantaua, trebuia să fiu să fiu tras în şanţ şi tăiat bucăţi. Că tot acolo a fost prins un sublocotenent şi l-au tăiat în bucăţi şi l-au aruncat pe malul şanţului. (...) Am stat în spital până ce m-am internat. Aşa că în noiembrie 1877, reîntors la Regimentul meu 13 Dorobanţi Iaşi-Vaslui, însă regimentul fiind distrus am fost la luptă că nu mai rămăseseră decât 300 de oameni din 1200. (...)  La 1 Decembrie 1877 am plecat la Bucureşti cu 10.000 de prizonieri turci şi într-o zi, plimbându-mă pe Calea Victoriei, m-am întâlnit cu un domn care m-a întrebat de unde sunt, cum mă numesc, ce grad am şi dacă am fost rănit. I-am răspuns că sunt din oraşul Vaslui şi mă numesc  Constantin Ţurcanu, am gradul de sergent şi am fost rănit. În anul 1881, eu fiind eliberat, am văzut poezia «Plecat-am 9 din Vaslui şi cu sergentul 10». În 1913 aveam servici ca picher de stat (nr - tehnician însărcinat cu întreținerea unei porțiuni de drum sau de cale ferată) şi eram plătit cu 150 lunar. Mi-am lăsat serviciul şi m-am înscris ca voluntar în Regimentul 25 de a merge contra bulgarilor. Tot ca voluntar în 1916, idem în 1918, idem în 1922, 1923 şi de astăzi până la moarte în armată”.

mausoleul-penes-curcanul-cimitir-vaslui.jpg

In Cimitirul Eternitatea din Vaslui, unde isi doarme somnul de veci „Penes Curcanul”, a fost ridicat in 1934 un mausoleu in cinstea lui și a celor „9 din Vaslui”
În Cimitirul Eternitatea din Vaslui, unde își doarme somnul de veci „Peneș Curcanul”, a fost ridicat în 1934 un mausoleu în cinstea lui și a celor „9 din Vaslui”
Foto: editiadedimineata.ro

Constantin Ţurcanu s-a stins din viaţă pe 15 noiembrie 1932, la vârsta de 78 de ani. În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență și Primul Război Mondial, a fost construit, în anul 1934, Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui, realizat din marmură, piatră și bronz. Este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală a monumentului se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul, ce-și doarme acolo somnul de veci, aureolat pe veci de faptele eroice rămase în memoria multor generații prin versurile lui Alecsandri.

Loading...

Citește și

  • Regele Carol I, fotografie de epoca

    Întemeietorul Casei Regale a României, Carol I, n-a fost niciodată un tip vorbăreț. Dimpotrivă, își calcula cu grijă nu doar cuvintele, ci și aparițiile sale publice, acordând o atenție sporită protocolului. Și asta într-o țară destul de puțin obișnuită cu aplicarea regulilor și acum 150 de ani, și astăzi. Click.ro îți prezintă azi conținutul celui din urmă interviu al primului nostru rege. El a fost acordat la finele lunii martie 1914 corespontului ziarului francez ”Le Matin”, Stephane Lauzanne. Interviul avea să fie reluat în ziarul ”Adeverul” din 1 aprilie 1914 și a stârnit destule reacții, unele negative, ca cele din presa bulgărească. Destinul a dorit ca acest interviu, acordat cu circa trei luni înainte de declanșarea celui dintâi război mondial (1914 – 1918), să fie cel din urmă al suveranului care avea să părăsească această lume la sfârșitul lunii septembrie.

  • La 15 octombrie 1922, intr-o ceremonie impresionanta, Regele Ferdinand si Regina Maria se incoronau, simbolic, drept „primii regi ai tuturor romanilor”

    Acum 97 de ani, la 15 octombrie 1922, România trăia unele dintre cele mai frumoase moment ale istoriei ei: încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Deși preluase povara Tronului încă din 1914, după moartea Regelui Carol I, cuplul regal al țării moștenise o „Românie Mică”, dar care, odată cu miraculosul an 1918, devenise „dodoloață”. Iar încoronarea ce s-a petrecut - tot simbolic – în Alba Iulia unirii lui Mihai Viteazul, dar și a Marii Uniri petrecute cu 4 ani mai devreme, s-a dorit a consacra pe monarhii țării drept suverani ai acelei Românii Mari, „primii regi ai tuturor românilor”.

  • Constantin Argetoianu (cu mana in buzunar, al doilea de la dreapta, spre stanga), in ianuarie 1918, la investirea guvernului Averescu in care a fost ministru de justitie

    În ultima vreme, s-a iscat un adevărat scandal pornind de la apariția filosofului Mihai Șora într-o reclamă a unui magazin online, întruchipînd un simbol al luptei pentru libertate și rezistenței anticomuniste. Asta, în condițiile în care Șora, după un deceniu petrecut în Franța, a revenit în România în 1948, la începutul celor mai întunecați și cruzi ani ai comunismului-stalinist românesc, ca membru al Partidului Comunist Francez, lucrând la Ministerul de Externe condus de Ana Pauker, cea supranumită „Stalin în fustă”. Dar nu despre Mihai Șora este acest articol. Ci despre Constantin Argetoianu, singurul mare demnitar al României monarhice, fost prim-ministru, care, deși ajuns în Elveția din aprilie 1944, alege să revină în România în toamna lui 1946. Arestat în mai 1950, va sfârși în crunta închisoare de la Sighet, în februarie 1955.

  • Universitatea a fost construita pe locul vechii Academii Domnesti, iar statuia lui Mihai Viteazul stă chiar pe locul fostei biserici ridicate de Brancoveanu

    Piața Universității. Un loc pe unde fiecare bucureștean - și nu numai – a trecut, poate, de sute și mii de ori. Clădirile ne par familiare de parcă le știm dintotdeauna. Și, totuși, știm, de fapt, ce clădiri sunt acelea, cu excepția, firește, a Universității, în sine? Ne mai spune ceva numele Academia Domnească, de Palatul Generala sau Palatul Creditului Industrial? Avem vreo idee despre ce era, de exemplu, fix pe locul unde, din 1874, se înalță statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, una dintre cele patru statui istorice din piață? Poate că e timpul să aflăm. Așa, spațiul acela ne va deveni și mai familiar decât ne e acum.