În 30 de minute am ajuns la Ploieşti pe autostradă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De vineri circulăm pe autostradă de la Bucureşti la Ploieşti. Asta promite premierul Victor Ponta, dar şi constructorii. Şi avem toate motivele să-i credem. Reporterii Click! s-au plimbat, ieri, pe şoseaua de viteză, de la un capăt la altul, şi au constatat că lucrările sunt gata. Doar, pe alocuri, muncitorii mai fac ultimele retuşuri. Plimbarea a durat 30 de minute.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti, mai exact tronsonul care face legătură între Centura Capitalei şi cea a Ploieştului, sunt gata. Dintr-un capăt într-altul, de la kilometrul 6 până la 62, se circulă aţă în doar jumătate de oră.

Gardurile de protecţie, semnele reflectorizante de pe sparatoarele de sens au fost montate peste tot, marcajul e făcut ca la carte, indicatoarele sunt puse, iar pe bretelele pasajelor rutiere, care asigură ieşirea de pe autostradă, se poate circula. Noi am trecut peste pasajul ce leagă A3 de Snagov fără probleme.

Montează parazăpezi- La kilomterul 20, Euroconstruct s-a apucat să monteze parazăpezile pe marginea drumului

simeon stalpnicul png

Câţiva muncitori aspirau praful şi făceau ultimele retuşuri. La kilometrul 20 se apucaseră deja să monteze parazăpezile şi tot în zonă săpau, în afara autostrăzii, pentru construcţia unor spaţii publice, precum restaurante şi benzinării.

Bucureştenii pot intra de vineri pe A3 din Centura de Nord a Capitalei, mai exact din Ştefăneşti. Ocolesc un sens giratoriu şi ţin drumul drept până la Centura de Vest a Ploieştiului. Pentru început, şoferii nu vor putea să calce prea tare acceleraţia, întrucât, până la finalizarea completă a şoselei de centură, cu tot cu spaţii de servire, administratorul drumului a impus o restricţie de 100 km/h. Astfel că cei 56 de kilometri de autostradă vor putea fi parcurşi în aproximativ 30 de minute.

Fac retuşuri la bretele- Tot pe porţiunea Euroconstruct,muncitorii fac ultimele retuşuri la breteaua rutieră de la Snagov

simeon stalpnicul png

Tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti construită de firmele Spedition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu), Euro Construct Trading 98 (Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu) şi PA&CO International (Costel Căşuneanu) a costat 296 milioane de euro, în timp ce tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, al cărui constructor este asocierea formată de italienii de la Pizzarotti & Tirena Scavi, costă 160 milioane de euro. Cei 56 de kilometri de autostradă, începuţi în 2007, sunt gata abia după 5 ani.

Cosesc iarba- La kilometrul 40, au fost trimişi băieţi care să cosească iarba de pe marginea şoselei

simeon stalpnicul png

Pe autostrada spre mare se lucrează la foc continuu

Şantierele de autostrăzi din România evoluează diferit de la o lună la alta. Dacă tronsonul Suplacu de Barcău - Borş, construit de americanii de la Bechtel, a înregistrat un avans de doar 0,5%, în cazul sectorului Cernavodă-Medgidia, lucrările au înaintat cu 32% în doar o lună, de la 1 mai la 1 iunie, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Iată stadiul lucrărilor şi costurile pentru cele mai importante şantiere de autostrăzi.

Autostrada Cernavodă - Medgidia

Avansul acestui şantier este cel mai spectaculos din ultima perioadă, având în vedere că firmele de construcţii care lucrează pe porţiunea Cernavodă - Medgidia au înaintat cu 32% într-o lună.

Termenul estimat de finalizare este ianuarie 2013, însă Ministerul Transporturilor susţine că pe 19 iulie va deschide circulaţia pe acest tronson, la o bandă pe fiecare sens de mers. În prezent, în derulare se află lucrări de terasamente şi la infrastructura viaductelor.

Valoare contract: 116 milioane euro

Autostrada- Medgidia - Constanţa

Tronsonul, care face parte din Autostrada Soarelui, a avansat cu circa 5% faţă de 1 mai. Această porţiune de autostradă, ce ar trebui să fie gata tot la 19 iulie, este construită de nemţii de la Max Boegl şi de italienii de la Astaldi. Autostrada este gata în proporţie de 85%.

Valoare contract: 138,6 milioane euro

Autostrada Deva - Orăştie

A întregistrat unul dintre cele mai puternice avansuri în luna mai, de peste 8%. În luna august a acestui an, tronsonul Simeria - Orăştie (aproape 18 kilometri) ar urma să fie pus în circulaţie, iar lucrările pe tronsonul Simeria - Deva (aproape 15 kilometri) să fie finalizate complet în februarie anul viitor.

Valoare contract: 177,9 milioane euro

Autostrada Arad - Timişoara

Cu o lungime de circa 32 de kilometri, a fost deschisă traficului în decembrie anul trecut, chiar dacă nu era în totalitate finalizată, urmând a fi terminate în semestrul al doilea al acestui an centrul de întreţinere şi coordonare, dar şi platforma spaţiilor de servicii. La 1 iunie stadiul de execuţie era de aproape 99%.

Valoare contract: 112,5 milioane euro

Autostrada - Suplacu de Barcău - Borş

Ritmul în care au avansat lucrările la autostrada Suplacul de Barcău - Borş, construită de americanii de la Bechtel, este cel mai mic dintre toate şantierele. Lucrările pe această autostradă ar urma să fie gata la finalul anului viitor, potrivit celor mai recente informaţii furnizate de CNADNR.

În urmă cu câteva luni, instituţia susţinea că în noiembrie 2012 vor fi finalizaţi 18 kilometri din cei 64 ai autostrăzii, urmând ca restul să fie gata în 2013.

Valoare contract: 527 milioane euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net