154 de ani de la renunțarea la domnie a lui Al. Ioan Cuza. 7 lucruri mai puțin știute despre abdicarea Domnitorului Unirii

alexandru-ioan-cuza.jpg

Alexandru Ioan Cuza a domnit sapte ani, fiind silit sa abdice la 11 februarie 1866, plecand apoi intr-un exil ce a durat tot sapte ani, pana la moartea sa, in 1873
Alexandru Ioan Cuza a domnit șapte ani, fiind silit să abdice la 11 februarie 1866, plecând apoi într-un exil ce a durat tot șapte ani, până la moartea sa, în 1873
Foto: wikipedia.ro

Acum 154 de ani, la 11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna actul de abdicare de pe tronul Principatelor Române. O alianță „contra naturii” dintre conservatori și liberalii radicali – fapt pentru care a și fost numită „monstruoasa coaliție” – l-a silit pe Domnul Unirii să ia calea exilului după 7 ani de domnie și glorioasă, dar și controversată. Detaliile abdicării, pe de altă parte, au fost multă vreme mai puțin cunoscute, așa că vă propunem 7 lucruri mai puțin știute despre acest eveniment major al istoriei noastre.

Alexandru Ioan Cuza și-a încheiat domnia de șapte ani în zorii zilei de 11 februarie 1866. Într-un fel, Domnul Unirii respecta angajamentul pe care și-l luase încă de la începutul domniei și care era stipulat și în prevederile Convenției de la Paris, din august 1858, ce urmau Convenției anterioare, din 1856 și care pusese bazele posibilității realizării unirii celor două țări române. Că la finalul celor șapte ani, va lăsa loc unui principe străin, ales dintr-o familie domnitoare a Europei. Poate așa se explică și, totuși, strania apatie a lui Cuza în fața zvonurilor anterioare lui 11 februarie, despre coaliția formată pentru forțarea abdicării lui. În 7 ani, avusese o domnie bogată în evenimente, inclusiv în cele legate de modernizarea unei țări aflate, în 1859, la granița nu doar a Europei, ci și a evului mediu, ca dezvoltare.

abdicare-cuza.jpg

Cuza, trezit brusc din somn, a fost somat de capitanul Constantin Pillat, sa semneze actul de abdicare in jurul orei 03.00 dimineata
Cuza, trezit brusc din somn și trădat de Garda Palatului, a fost somat de căpitanul Constantin Pillat, să semneze actul de abdicare în jurul orei 03.00 dimineața
Foto: facebook.com/Muzeul National Cotroceni

A creat o structură unitară a statului român, a occidentalizat societatea românească și a realizat numeroase reforme, printre care cea a învățământului, cea a armatei, cea fiscală și cea agrară. A secularizat averile mănăstirești și a creat numeroase instituții, precum universitățile din Iași și din București. Dar reformele au creat mari nemulțumiri, pe de o parte, în tabăra marilor moșieri, reuniți în partida conservatoare, pe când lovitura de stat de la 2 mai 1864, când Cuza a dizolvat Adunarea Legiuitoare ce se opunea unor reforme importante – aprobând ulterior Statutul Desvoltător al Convenției de la Paris, un fel de Constituție ce perin care își oferea mult mai multe puteri decât cele inițiale, a nemulțumit și tabăra „roșiilor”, adică a liberalilor-radicali, speriați de tendințele tot mai desportice, spre dicatoriale, ale lui Cuza. Așa s-a ajuns la actul din noaptea din 10 spre 11 februarie 1866.

act-abdicare-cuza.jpg

Actul abdicarii, pe care Cuza l-a semnat tinand hartia pe spatele capitanului Pillat, cel care l-a somat sa o iscaleasca
Actul abdicării, pe care Cuza l-a semnat ținând hârtia pe spatele căpitanului Pillat, cel care l-a somat să o iscălească
Foto: facebook/Muzeul National Cotroceni
  1. 7 lucruri mai puțin știute despre abdicarea lui Cuza

  2. În seara de 10 februarie, Alexandru Ioan Cuza și a sa soție, Elena Doamna, au fost spectatori de la un concert al violonistului rus Wieniawski, iar la ora 19.00 s-au întors în Palatul Domnesc de pe Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei (era pe locul actualei aripe Kretzulescu a actualului Muzeu Național de Artă) unde au cinat
  3. Un băiat de la ziarul lui Cezar Bolliac, ”Trompeta Carpaților”, pe numele său Gheorghe I. Dogărescu – după alții, ar fi fost vorba de Nae Orășanu - reușește să se strecoare până la domnitor și să-i spună că lovitura de stat se apropie și se va declanșa prin tragerea clopotelor bisericilor. Cuza l-a chemat pe George Lecca, comandantul vânătorilor din gardă şi i-a spus să întărească garda Palatului, apoi vorbește cu Prefectul Poliției, Alexandru Beldiman, care nu găsește altă soluție decât să poruncească  a se tăia toate sforile acelor clopote
  4. Cuza, fără a schimba reședința, se retrage după cină alături de amanta lui, Maria Obrenovici, relație ce a fost, în cele din urmă, îngăduită de Elena Doamna care a avut grijă chiar și de cei doi fii ai cuplului Cuza-Obrenovici. Cei doi se apucă să joace cărți, whist, mai precis, apoi se culcă
  5. La orele 2.00, 4.000 de soldați fideli conspiratorilor ies din Cazarma ”Malmaison” - aflată, pe atunci, pe Calea Griviței și unde, azi, funcționează Universitatea Națională de Arte și sunt câteva cămine ale ASE-ului - și înconjoară Palatul Domnesc. Garda Palatului, condusă de maiorul Lecca, nu opune rezistență, cumpărată, se pare, cu bani, de liberali-radicali. În camera în care deja dormea, Cuza simte la tâmplă țeava unui revolver
  6. Actul de Abdicare a fost semnat de Alexandru Ioan Cuza, pe 11 februarie 1866, spre ora 4.00 dimineața. Pistolul i-a fost pus la tâmplă de către căpitanul Constantin Pillat, care s-a aplecat, făcându-se „masă”, pentru ca domnitorul să poată iscăli actul. Cu câțiva ani în urmă, Cuza fusese de acord ca Pillat să primească o bursă de studiu în străinătate
  7. Cuza a fost dus, după unele surse, la Cotroceni, după altele, ceva mai credibile, în casa prefectului de Ilfov, Constantin Ciocârlan, în stare de arest. Cel puțin teoretic, pentru că în realitate arestul era oarecum fictiv. Era păzit de o santinelă şi îi era interzis să iasă pe balcon, dar putea privi la fereastră, iar lumea care trecea prin dreptul acesteia îl putea vedea. Situația a durat trei zile. A fost condus, apoi, în afara României, pe la Predeal, începând un exil ce a durat tot șapte ani, până la moartea lui timpurie, în 15 mai 1873, în Heidelberg, Germania
  8. Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, ca persoană privată, nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile sale Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară, considerând că nu este oportun din cauza situaţiei politice din acel moment. Fostul domnitor a fost chiar ales deputat în Parlament, fără să candideze, în ianuarie 1870, țăranii olteni din colegiul IV, districtul Mehedinți, socotind că nu există om mai potrivit să-i reprezinte în Adunarea Țării decât cel pe care încă îl considerau „Măria-Sa”. Cuza, care n-a dorit niciun moment să tulbure domnia, aflată la început, a noului principe, a trebuit să refuze mandatul.
     
Loading...

Citește și

  • alexandru ioan cuza portret

    Un bărbat semeț, cu părul negru ca abanosul, o ținută perfectă. Așa îl cunoaștem pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, din manualul de istorie. Însă, există un portret mai puțin cunoscut al fondatorului României moderne.

  • Momentul alegerii lui Cuza ca domn al Tarii Romanesti de catre Adunarea electiva, la 24 ianuarie 1859, a fost imortalizat pe panza de pictorul Theodor Aman

    Acum 161 de ani, la 24 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Țării Românești. După alegerea din 5 ianuarie ca domn al Moldovei, se înfăptuia, practic, unirea celor două principate române, mai întăi sub forma unei „uniuni personale”, pe durata domniei lui Cuza, singura formă de unire acceptată la acel moment de Turcia, puterea suzerană. La alegerea lui în Țara Românească, Al. I. Cuza nu a fost prezent, noul domn ajungând în București abia la 8 februarie 1859.

  • despre Cuza Voda

  • Hora Unirii s-a jucat pentru prima oara in Craiova, la 9 octombrie 1857, moment imortalizat in pictura „Hora a Unirii la Craiova” de Theodor Aman

    Hora Unirii este unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia. De acum 161 de ani, românii se prind, de la egal la egal, în hora unităţii naţionale şi, de la sine, le vin și ritmul şi versurile cu care se deschide celebra compoziție: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română!”.