10.800 de lei de la Primăria Capitalei, pentru femeile care doresc să facă fertilizare in vitro

974x468.jpg

Fertilizarea in vitro este de multe ori mult prea scumpă, pentru femeile care își doresc copii, dar nu pot să-i aibă

Primăria Capitalei a decis să acorde ajutoare pentru femeile care nu pot avea copii și doresc să facă fertilizare in vitro, anunță news.ro. Banii se vor acorda sub formă de vouchere, în valoare de 10.800 de lei, sumă acordată în trei tranşe de câte 3.600 de lei și doar în baza unor scrisori medicale

Primul voucher se acordă după procesarea cererii în baza primei scrisori medicale, al doilea se acordă înainte de efectuarea puncţiei ovariene în baza celei de-a doua scrisori medicale, iar al treilea voucher se acordă înainte de embriotransfer, în baza celei de-a treia scrisori medicale.

Firea a precizat la începutul şedinţei, că banii se dau fără a exista obligația căsătoriei.

„Am primit întrebarea dacă este treaba primăriei dacă sunt cupluri în Bucureşti care nu reuşesc să aibă copii sau dacă e treaba primăriei să recomande vizita la medic a femeilor însărcinate. Da, este treaba primăriei. Ca femeie, ca mamă, ca primar, spun că da, este treaba primăriei”, a spus tranșant Firea la începutul votului, potrivit news.ro.

Potrivit specialiștilor citați în expinerea de motive a proiectului, în România se fac anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puţine decât în Europa de Vest.

Municipalitatea estimează că va plăti în cadrul campaniei, 10,8 milioane de lei pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru aproximativ 1.000 de femei.

Criteriile de eligibilitate sunt: cuplurile infertile au indicaţie pentru procedura de fertilizare in vitro, membrii cuplului sunt asiguraţi medical, partenerul suferă de azoospermia, femeile au între 24 şi 45 de ani.

Dosarul pentru solicitarea ajutorului financiar trebuie să cuprindă cererea tip care se găseşte pe site-ul ASSMB, copii ale actelor de identitate ale ambilor parteneri, scrisoarea medicală cu indicaţia începerii procedurii de fertilizare in vitro eliberată de către o unitate sanitară publică sau privată acreditată, scrisoare medicală pentru realizarea puncţiei ovariene şi scrisoare medicală pentru embriotransfer.

De asemenea, femeile trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti sau să aibă reşedinţa în Bucureşti (viza obţinută cu cel puţin şase luni înainte de începerea proiectului).

Dosarul va fi depus la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB)

Loading...

Citește și