Moţiunea liberalilor de a înlătura guvernul Boc 2, suţinută de PSD

Ultima actualizare:

Preşedintele PSD a declarat că Biroul Permanent Naţional a luat decizia de a susţine introducerea unei moţiuni de cenzură care să conducă la înlăturarea actualului Guvern. El a spus că PSD a luat această decizie întrucât consideră că actualul Exectuv funcţionează neconstituţional după modificarea compoziţiei.

Totodată, Geoană a arătat că actualul Guvern este într-o situaţie de ilegitimitate pentru că funcţionează în formula "2 în 1".

"Ţinând cont de faptul că actualul Guvern funcţionează de o manieră neconstituţională, după modificarea compoziţiei acestuia, că actualul Guvern se află într-o stare de ilegitimitate prin asigurarea unei funcţionări de tipul doi într-unul, ţinând cont de abuzurile masive şi premeditate care au condus la epurarea administraţiei publice şi centrale şi înlocuirea acesteia cu o camarilă de partid, în scopul împiedicării unui plan de masivă fraudare electorală pusă la punct de regimul Băsescu-Boc şi ţinând cont de faptul că în mod oficial de duminică preşedintele Băsescu a anunţat că Guvernul nu şi-a propus să scoată ţara din criză pentru că nu poate, din motive de lipsă de soluţii economice reale în faţa crizei profunde pe care o traversă, PSD a luat decizia de a susţine introducerea unei moţiuni de cenzură care să conducă la înlăturarea actualului Guvern", a declarat Geoană după şedinţa BPN a PSD.

Geoană a precizat, totodată, că asigură partenerii internaţionali ai României şi pe cei care urmăresc evoluţiile pe pieţele economice şi diplomatice româneşti de faptul că PSD va susţine cu aceaşi responsabilitate, din Parlament, respectarea angajamentelor cu privire la asigurarea finanţării internaţionale necesare Româneii în acest moment.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că liberalii vor finaliza luni seară textul moţiunii de cenzură care va fi trimis grupurilor parlamentare pentru a fi semnat, acesta sperând să obţină sprijin de la UDMR, PSD, dar şi de la PDL.

Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net