Mită la licenţă: Directorul Universităţii Hyperion Caransebeş, săltat de DNA - VIDEO

CLIIMA20100708_0017_1.jpg

Nicoleta Gumă a fost pusă în libertate de Tribunalul Timiş

Directoarea filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion a fost reţţinută, iar tribunalul Timiş a decis să dispună arestarea preventivă, la solicitarea procurorilor DNA. Aceasta a luat cate 15.00 de euro de la 33 de studenţi, cu promisiunea că vor lua licenţa.

Din anul 2006, Universitatea "Hyperion" şi-a deschis un punct de lucru la Muzeul de Etnografie din Caransebeş, unde femeia este directoare şi cadru didactic coordonator. Mai are un fiu, iar soţul ei a murit în urmă cu mai mulţi ani. La rândul său, acesta a fost şi el director la acelaşi muzeu, relatează adevarul.

Femeia nu este foarte simpatizată de caransebeşeni, iar mulţi dintre ei se aşteptau să se întâmple un astfel de eveniment. Potrivit declaraţiei de avere, postată pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, instituţie căreia muzeul îi este subordonată, în cursul anului trecut, numai din salariile de la universitate, Nicoleta Gumă a avut un venit de 21.000 de lei.

În plus, venitul obţinut din salariul de director este de 30.000 de lei. Alţi bani, a mai obţinut din calitatea de membru în comisia de atribuire a denumirilor sau efectuarea de expertize, respectiv, 31.500 de lei. Directoarea de muzeu este şi doctor în filologie din anul 2003, iar lucrarea de doctorat a susţinut-o la Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu.

Săltată de DNA

Procurorii DNA au reţinut-o în această dimineaţă pe directorul Muzeului de Etnografie, Nicoleta Gumă şi un student, Eugent Tacotă, un consilier local din Oţelu Roşu. "Au fost reţinute două persoane şi au fost duse la arestare la Tribunalul Timiş", a declarat procurorul Tamaş Schiffbeck, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara.

Potrivit procurorilor, studenţii dădeau câte 1.500 de euro pentru a trece fără problemă de examenul de licenţă. Banii strânşi de studentul care era şi consilier local, erau apoi transportaţi la Bucureşti de către directorul Nicoleta Gumă şi predaţi ulterior unui profesor de drept civil din Capitală. Procurorii spun că au fost adunaţi aproape 50.000 de euro, iar studenţii aveau lucrări de licenţă identice, urmând să facă rost de licenţă fără probleme.

Loading...