«Mi-am negociat dobânda ca la piaţă»

Ultima actualizare:

Băncile ţin cu dinţii de clienţi. De frică să nu îi piardă pe cei de la care au "supt" bani buni în ultimii ani, bancherii îi cheamă şi le promit dobânzi cu 2-3 procente mai mici. Unul dintre clienţii nemulţumiţi ai BCR s-a prezentat la bancă pentru a depune notificarea de refuz, în loc să semneze actul adiţional.

Se aştepta la un nou scandal, dar, surpriză: angajaţii de acolo i-au comunicat cât se poate de amabil că BCR tocmai a implementat o procedură de negociere cu clienţii buni-platnici.

„Am crezut că este vorba de o refinanţare, ca să-mi mai ia un comision de 2,5%. Dar nu. Îmi propuneau o marjă fixă mai mică, de 6%, faţă de 8% cât am acum, plus Euribor, fără refinanţare, ipoteci suplimentare, fără comision!", spune clientul BCR. Nici aşa n-a acceptat.

Violeta Vasilioglu, lidera grupului de păgubiţi BCR, consideră că negocierea cu banca nu va duce însă la nici un rezultat în condiţiile în care instituţia financiară se încăpăţânează să păstreze comisioane şi dobânzi exagerate.

Drept urmare, la proces! „Mi-a crescut DAE de la 17% la 19%, iar marja de risc de la 3,5% la 11,26%. Despre ce negociere vorbim? Dacă nu respectă legea, ne vedem la proces. Oricum, sigur o să câştigăm", ne-a explicat şi Valentin Pascu (30 de ani).

Refinanţarea creditului nu e o soluţie

Pro

1. Pentru un credit refinanţat veţi plăti o rată lunară mai mică.

2. Este recomandată atunci când ratele dobânzilor au scăzut destul de mult, comparativ cu dobânda pe care o plăteşte un client la un credit aflat în derulare.

Contra

1. Tranzactia are însă propriile costuri: clientul trebuie să achite la vechiul împrumut un comision de rambursare în avans şi un comision de analiză a noului împrumut.

2. Odată cu extinderea termenului de rambursare, costurile totale pentru credit cresc semnificativ.

3. Diferenţa de dobândă trebuie să fie mai mare decât comisionul de rambursare anticipată a vechiului credit (inclusiv costul scrisorii de refinanţare) şi comisioanele percepute la acordarea noului împrumut (inclusiv poliţele de asigurare)

4. Dacă e vorba despre un credit ipotecar, rişti să nu mai acoperi creditul doar cu apartamentul nou şi vei fi obligat să mai aduci o garanţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net