"M-am săturat să trăiesc din şpăgile pacienţilor!"

Ultima actualizare:

Doctorii veniţi la târg au spus că s-au săturat să trăiască dintr-un salariu mic şi din şpăgile pacienţilor. Comparaţia cu ofertele din-afară este uluitoare: în Anglia salariul este 5.000 de euro, în România - 200 de euro.

Aproximativ 3.000 de medici îşi depun weekend-ul acesta CV-urile pentru un job în străinătate, în cadrul Târgului Internaţional de Cariere Medicale. Evenimentul, care este cel mai mare de acest gen din Europa Centrală şi de Est, a început ieri, la ora 11.00, la Rin Grand Hotel şi se va încheia astăzi, la ora 16.00.

Ieri au venit aproape 2.000 de cadre medicale, majoritatea tineri care lucrează în spitalele bucureştene sau sunt în ultimii ani de studii.

Ei au avut de unde alege, pentru că agenţiile de recrutare oferă peste 3.000 de locuri disponibile în spitalele şi clinicile din Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Malta.

Sunt căutate toate specializările, iar salariile sunt incomparabil mai mari faţă de cele din România. De exemplu, cel mai mic salariu este de 3.000 de euro pentru un rezident sau un medic începător în Germania, iar un medic cu doi ani de experienţă este plătit cu 8.800 de euro lunar în Anglia. Salariul pentru un medic cu vechime se ridică chiar la 10.000-12.000 de euro lunar“, a spus Simona Oprea, unul dintre organizatorii târgului.

Doctorii noştri, umiliţi

Salariile mari oferite de occidentali este principalul motiv pentru care medicii români aleg să-şi părăsească ţara. „Vreau o viaţă decentă şi un loc de muncă unde să nu mă simt umilită, adică să aştept vreo atenţie de la un pacient. Sunt la început şi nu vreau să ajung ca alţi medici, să-mi plătesc ratele la casă şi la maşină din banii de la pacienţi”, a spus Mădălina Sterian, o tânără în vârstă de 27 de ani, medic rezident la un spital din Capitală.

Ea a spus că acum are un salariu lunar de 900 de lei şi ar pleca oricând pentru un salariu de 3.000 de euro, adică de aproximativ 15 ori mai mare.

Medicii români vin să umple golurile din sistem, să ocupe posturile care au rămas libere pentru că sistemul de învăţământ din străinătate nu face faţă cererii de pe piaţa medicală. „În străinătate este obligatoriu să fie un medic la 800 de locuitori iar noi avem doar un medic la 3.400.

Pe deasupra, sistemul sanitar a blocat angajările, aşa că nici dacă aş vrea nu aş avea unde să mă angajez. Găsesc pe undeva printr-un cabinet de la ţară cu 800 de lei pe lună. Prefer să mă duc într-un astfel de cabinet, la ţară, în Anglia, cu 5.000 de euro salariu lunar

Citeşte întreg articolul aici

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net