Viaţa de pe Pământ, ameninţată de o masivă gaură neagră

Ultima actualizare:

    Cercetătorii avertizează  că omenirea ar putea fi nimicită  în numai câteva minute
Cercetătorii avertizează că omenirea ar putea fi nimicită în numai câteva minute

Alertă! O gaură neagră supermasivă ar putea ucide omenirea în câteva minute. Cercetătorii nu pot să-şi dea seama când s-ar putea întâmpla acest lucru. Însă trag un semnal de alarmă că suntem în pericol.

O gaură neagră monstruoasă, care este de cel puţin 20 de ori mai mare decât Soarele, pândeşte la o distanţă neaşteptată de Pământ şi ar putea distruge viaţa planetei fără avertizare, scrie „Daily Star”. Doar în câteva minute, supermasiva gaură neagră ar putea nimici întreaga viaţă de pe Pământ. Cercetătorii nu au nici un habar despre momentul în care s-ar putea întâmpla catastrofa apocaliptică. 

Uriaşa gaură neagră se umflă la proporţii gigantice în interiorul galaxiei NGC 1277 din constelaţia Perseus, la o distanţă estimată la 1.475 ani lumină de Terra. Experţii cred că supermasivele găuri negre se formează în acelaşi timp cu galaxiile care le găzduiesc când norii de gaz se contopesc după colapsul stelelor. După ce se umflă urmează o explozie uriaşă, în urma căreia radiaţii gama sunt aruncate în Univers. Dacă aceste radiaţii lovesc Pământul, stratul nostru protector de ozon ar fi distrus, expunând toate formele de viaţă la radiaţii mortale. Găurile negre sunt cele mai misterioase corpuri dintre cele cunoscute în prezent în Univers. Acestea sunt obiecte astronomice limitate de o suprafaţă în interiorul căreia câmpul gravitaţional este aşa de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul acestei suprafeţe. Nici măcar radiaţia electromagnetică, de exemplu lumina, nu poate să scape dintr-o gaură neagră. Nici o rază de lumină din interiorul unei găuri negre nu are energie destulă încât să poată scăpa în afară. În general, o gaură neagră ocupă circa 0,1% din galaxia care o găzduieşte (n.r. galaxia este un ansamblu vast de stele, praf cosmic şi alte obiecte cereşti, având diverse forme şi mărimi, menţinute împreună de atracţia gravitaţională). 

Contrar la ceea ce crede toată lumea, găurile negre nu plutesc în spaţiu înghiţind stelele, lunile şi planetele. Potrivit NASA, Terra nu va cădea într-o gaură neagră deoarece nici o gaură neagră nu ar fi destul de aproape de sistemul nostru solar. “Chiar dacă o gaură neagră de aceeaşi masă ca şi Soarele ar lua locul Soarelui, Pământul nu ar cădea în ea. Gaura neagră ar avea aceeaşi gravitaţie ca şi Soarele. Pământul şi alte planete s-ar învârti în jurul găurii negre cum se învârteşte în jurul Soarelui acum”, explică agenţia spaţială americană. 

Însă radiaţiile periculoase provenite de la explozia găurilor negre chiar şi mai  îndepărtate pot distruge viaţa de pe Terra.

Alte pericole care ar putea să ducă la sfârşitul lumii

Asteroizi

Asteroizi nedetectaţi au făcut prăpăd în trecut, cum ar fi cel care a devastat 2.000 de kilometri pătraţi de pădure în Siberia în 1908. În prezent, asteroizii sunt monitorizaţi şi sunt în studiu tehnici pentru a devia aceste corpuri cereşti apărute pe neaşteptate care ar putea intra în coliziune cu Terra, nimicind omenirea. Departamentul de Coordonare a Apărării Planetare de la NASA se ocupă de monitorizarea lor.

Pandemiile

În istorie, pandemiile au făcut milioane de victime. Ciuma a decimat 75 de milioane de oameni, între 1340 - 1771, tifosul a ucis 3 milioane de oameni între 1918 - 1922, SIDA a omorât 25 de milioane de oameni din 1981 până azi. Pandemiile naturale au omorât mai mulţi oameni decât războaiele în istorie şi sunt o ameninţare reală. Oricând, o nouă pandemie (n.r. epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare) poate izbucni.

Încălzirea globală

Se aşteaptă ca 2016 să fie catalogat drept cel mai cald an din istorie. Dacă încălzirea globală se menţine şi în anii viitori, regiuni întregi de pe Terra vor deveni deşerturi în care nu vor mai fi condiţii pentru viaţă. Climatologii de la NASA şi Agenţia americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA) au arătat că primele şase luni ale anului 2016 au fost cele mai calde de când s-a început măsurarea temperaturilor, în 1880.

Războiul nuclear

Două bombe nucleare au distrus oraşele Hiroshima şi Nagasaki în cel de-al II-lea Război Mondial. Stocurile de arme atomice care există pe Terra ar putea duce la nimicirea întregii planete. Un război nuclear între marile puteri ar putea face sute de milioane de victime şi cauza distrugerea vieţii pentru totdeauna. Există un total de 20.500 de focoase nucleare în lume, suficiente pentru a distruge toate continentele.

Virusuri de laborator

simeon stalpnicul png

O şi mai mare ameninţare pentru omenire sunt virusurile scăpate din laborator. Biotehnologia devine pe zi ce trece mai ieftină şi mai des utilizată. Cele mai multe arme biologice au fost create de guverne în laboratoare de cercetare. Teroriştii ar putea să pună mâna pe astfel de arme şi să provoace boli devastatoare. De asemenea, virusuri mortale pot să scape, din greşeală, din laboratoare şi să declanşeze pandemii.

Roboţii

simeon stalpnicul png

Marile puteri se înarmează deja cu roboţi militari care să ia locul oamenilor pe front. Americanii investesc miliarde de dolari pentru crearea de astfel de “Terminatori”. În urmă cu trei ani, operau peste 4.000 de roboţi militari în Afganistan şi Irak. Aceste maşini de ucis, tot mai numeroase, pot distruge planeta, dacă scapă de sub control. Se lucrează deja la un plan pentru situaţia în care roboţii se vor întoarce împotriva omenirii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net