Tren deraiat în Statele Unite. Doi morţi şi cel puțin 30 de răniți

Ultima actualizare:

    Un tren a deraiat în Statele Unite, în apropiere de PhiladelphiaFoto Getty
Un tren a deraiat în Statele Unite, în apropiere de PhiladelphiaFoto Getty

În Statele Unite două perosane au murit și cel puțin 30 de oameni au fost răniți după ce un tren a deraiat în apropiere de orașul Philadelphia. Compania Amtrak, căreia îi aparține trenul, a anunțat doar accidentul feroviar, fără a da detalii despre victime.

Potrivit ABCNews.go.com, trenul Amtrak se deplasa de la New York la Savannah, din statul american Georgia, dar câteva vagoane au deraiat în momentul în care a lovit un excavator. Accidentul s-a produs în localitatea Chester, în apropiere de Philadelphia.

TRenul a lovit un excavator
TRenul a lovit un excavator

Conform afirmațiilor pompierilor, cele două persoane care au decedat nu erau pasageri în trenul deraiat. Alte 35 de persoane au fost rănite, dar sunt acum spitalizate și se află în afara oricărui pericol. Trenul transporta 341 de pasageri și șapte angajați ai companiei de transport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net