Lifturile pentru astronauţi, ideea care ar putea revoluţiona călătoria în spaţiu

Ultima actualizare:

    O companie din Canada vrea să construiască un lift spaţialFoto: Thoth Technology INC
O companie din Canada vrea să construiască un lift spaţialFoto: Thoth Technology INC

O firmă din Canada vrea să schimbe călătoria în spaţiu cu o idee simplă. În locul unei rachete, astronauţii vor putea lua liftul până în stratosferă, iar apoi vor fi propulsaţi în spaţiu.

Compania canadiană Thoth Technology a primit drepturile din partea SUA şi Marii Britanii pentru a construi un lift care poate înlocui rachetele. Turnul în care se află liftul, numit Thothx Twoper, va fi o structură de sine stătătoare, gonflabilă, care va avea un lift electric şi va ajunge la 20 de km deasupra Pământului, potrivit theguardian.com.

"De sus, avione speciale vor fi lansate pe orbită", a spus inventatorul Brendan Quine. El a explicat că rachetele au nevoie de prea multă energie şi că nu sunt deloc eficiente: "Ele trebuie să învingă forţa gravitaţiei şi să elimine problema încetinirii în atmosferă. Unul dintre motivele pentru care călătoria în spaţiu e limitată e costul acesteia. Turnul ar putea schimba acest lucru". 

Turnul poate fi alimentat cu electricitate, ceea ce va elimina nevoie de combustibil.

Lifturile spaţiale sunt o idee mai veche pentru alternative la rachete, dar s-a considerat mereu că nu sunt o variantă fezabilă pentru că nu există material care poate să se autosusţină la acea înălţime. Turnul Thoth ar putea să scape de această problemă pentru că este încă în stratosferă, nu pe orbita unde se află sateliţii. 

Turnul ar putea fi vizitat şi de turişti, pentru ca oamenii să poate trăi experienţa călătoriei în spaţiu, fără să piardă gravitatea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net