Îşi tortura copiii cu apă fierbinte, bâta de baseball şi cablul electric

Ultima actualizare:

    Lakechia Schonta Stanley şi-a bătut cu bestialitate cei trei copiiFoto: Poliţia din St. Louis
Lakechia Schonta Stanley şi-a bătut cu bestialitate cei trei copiiFoto: Poliţia din St. Louis

O mamă denaturată din Statele Unite a fost condamnată la 78 de ani de închisoare pentru cruzimea cu care îşi trata cei trei copii cu vârste sub 13 ani.

Lakechia Schonta Stanley (34 de ani) şi soţul ei, Andrew Stanley, îşi vor petrece tot restul vieţii după gratii după ce şi-au supus cei trei copii la suferinţe inimaginabile. Vineri, cei doi au fost condamnaţi la 78, respectiv 160 de ani de închisoare pentru torturarea sistematică aplicată micuţilor cu vârste sub 13 ani.

Cazul şocant a ajuns în atenţia autorităţilor americane în 2011, după ce fiica ei cea mare, pe atunci în vârstă de 10 ani, i-a spus bibliotecarei de la şcoală că o doare foarte tare braţul. Fetiţa a fost dusă la spital, unde medicii au descoperit că fusese lovită cu o asemenea forţă încât fluxul sanguin către acea parte a corpului fusese întrerupt. Ea a mărturisit că mama ei o bătuse cu bâta de baseball pentru că nu a făcut curat în bucătărie în timp util. În plus, sora ei mai mică, pe atunci în vârstă de 8 ani, primise aceeaşi pedeapsă pentru că a stat prea mult sub duş.

Şi-a traumatizat copiii pe viaţă

Ulterior, fetiţa le-a divulgat autorităilor că părinţii lor obişnuiau să-i biciuiască cu cabluri electrice, să-i lovească cu obiecte contondente şi să-i tortureze cu apă foarte fierbinte sau foarte rece. În urma examinărilor medicale, specialiştii au descoperit că cei trei copii aveau cicatrici şi răni foarte grave pe toată suprafaţa corpului şi că suferiseră traume emoţionale profunde.

"Ceea ce acuzata le-a făcut propriilor copii depăşeşte definiţia de abuz al copilului şi se aseamănă cu tortura sistematică. Trebuia ca ea să le fie mamă, singura persoană în care să aibă încredere. În schimb, ea a devenit un simbol al trădării şi al fricii, folosind orice unealtă la dispoziţia ei să-şi bată şi să-şi tortureze proprii copii inocenţi", a declarat procurorul din acest caz, după ce cei doi părinţi şi-au primit sentinţele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net