Grecia, lovită de cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani

grecia.jpg

Grecia
În Grecia temperaturile au atins și 45 de grade

Click desktop articole 300x250 p1

Citeste tot despre: 

Click desktop articole 300x250 p2

Grecia este lovită zilele acestea de cel mai grav val de căldură din ultimii 30 de ani. Astfel de temperaturi, care ating în anumite regiuni și 45 de grade la umbră, nu au mai fost înregistrate din iulie 1987.

Grecia este lovită de „cel mai grav val de căldură din 1987”, în urmă cu mai bine de 30 de ani, a avertizat premierul Kyriakos Mitsotakis, scrie HotNews, care citează AFP.

Valul de căldură din Grecia afectează rețeaua de electricitate

De joi, Grecia trece printr-o perioadă caniculară care se așteaptă să atingă vârful luni și marți, conform prognozelor meteo. Aceasta a fost afectată de un val de căldură similar în iulie 1987, care a afectat în principal Atena și a ucis peste o mie de persoane, din cauza lipsei aerului condiționat și a poluării aerului.

kyriakos-mitsotakis.jpg

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei, recomandă cetățenilor să folosească cu grijă aparatele de aer condiționat pentru a nu suprasolicita rețeaua electrică

„Ne confruntăm cu cel mai grav val de căldură din 1987” provocând „o încărcătură în rețeaua de electricitate”, a spus premierul după o întâlnire cu oficialii operatorului grec de distribuție a energiei electrice, Admie. Mitsotakis a asigurat că autoritățile „fac tot posibilul pentru a face față situației” și a îndemnat utilizatorii să-și limiteze consumul mai ales la începutul după-amiezii și noaptea.

Serviciile meteorologice prognozează temperaturi de 40 - 42 de grade Celsius pe insule și 41 - 43 de grade pe continent pentru luni și marți, cu maxime de 44 - 45 de grade în Peloponez și Tesalia (nord). La Atena, mercurul va depăși 40 de grade, cu maxime de 43 de grade și minime de 31 de grade, potrivit serviciilor meteorologice grecești.

Canicula declanșează incendii de vegetație și pădure

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia weekendul trecut, fără a provoca vreo victimă, în special pe insula Rodos și nord-vestul Peloponezului. Aceste două incendii au fost „în declin” luni, dar pompierii încă încercau să le controleze. „În iulie, am avut 1.584 de incendii față de 953 în 2019”, a declarat viceministrul protecției civile Nikos Hardalias la Star TV, estimând că „nu mai vorbim despre schimbările climatice, ci despre o amenințare climatică”. „Suntem într-o fază de dereglementare climatică absolută”, a mai spus el la televiziunea publică ERT, precizând că „în ultimele 48 de ore, am avut 116 incendii” în Grecia. 

Un incendiu izbucnit duminică pe populara insulă de vacanţă Rhodos a scăpat de sub control luni, din cauza secetei extreme şi a vânturilor puternice, au declarat pompierii. Instituţiile de cazare din Rhodos nu sunt afectate până în prezent de flăcări şi de fumul masiv, însă locuitorii din trei sate situate la vest de capitala insulei au primit ordin de evacuare. Au existat întreruperi temporare de energie electrică în părţi mari ale insulei duminică seara.

Avioane şi elicoptere de stingere a incendiilor au fost mobilizate la prima oră în lupta cu flăcările, a relatat televiziunea publică ERT.

Vremea toridă va mai dura cel puțin câteva zile 

Valul de căldură care afectează Grecia va continua şi săptămâna aceasta, fiind aşteptate temperaturi de circa 44 grade Celsius începând de luni, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Ministerul Energiei a solicitat publicului să nu seteze aparatele de aer condiţionat la temperaturi foarte scăzute - sugerând temperaturi nu mai mici de 26 de grade Celsius. Căldura prelungită şi funcţionarea continuă a aparatelor de aer condiţionat la capacitate maximă pun la încercare sistemul energetic al ţării.

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5