A fost găsită mașina teroriștilor din Paris

Ultima actualizare:

    Autoritățile franceze cred că mai mulți teroriști au scăpat cu viață și au reușit să fugă în Belgiafoto: AP
Autoritățile franceze cred că mai mulți teroriști au scăpat cu viață și au reușit să fugă în Belgiafoto: AP

Au apărut informații noi în ancheta atentatelor care au avut loc vineri seară (13 noiembrie) și care s-au soldat cu peste 120 de morți. Cel puțin unul dintre teroriști a încercat să intre în arena Stade de France, unde se desfășura meciul amical dintre Franța și Germania, partidă la care asista și președintele francez Francois Hollande. Poliția a descoperit o mașină abandonată la periferia Parisului, unde au fost găsite mai multe arme de asalt.

Este posibil să fi fost mai mulți teroriști implicați în atentatele de la Paris. Cert este că șapte kamikaze s-au aruncat în aer, iar al optulea a fost ucis de către forțele de ordine. Autoritățile franceze nu știu numărul exact al atentatorilor, potrivit Digi24.

Pe baza declarațiilor martorilor polițiștii au stabilit că mașina găsită a fost găsită a fost văzută în cel puțin două locuri în care au avut loc atentate. Apoi mașina a fost găsită la abandonată la periferia Parisului.   

Acum polițiștii cred cu tărie că este posibil să fi fost mai mulți teroriști implicați în atentatele de la Paris. Autoritățile cred că teroriștii au abandonat mașina și au făcut rost de un alt autoturism, apoi s-au îndreptat către Belgia.

Anchete sunt și în Belgia, unde au fost făcute trei arestări. Este vorba despre un cetățean francez și doi belgieni despre care se crede că ar fi fost la Paris vineri, înaintea atacurilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net