Cum l-a determinat Hürrem pe Suleyman să-şi omoare fiul

Ultima actualizare:

    Fosta sclavă ruteană Roxelana a fost numită ”Hürrem” – ”cea veselă” de regina-mamăfoto: historia.ro
Fosta sclavă ruteană Roxelana a fost numită ”Hürrem” – ”cea veselă” de regina-mamăfoto: historia.ro

Mândru, orgolios, Suleyman şi-a urmat drumul trasat de istorie până în momentul în care, pe când avea doar 26 de ani, a întâlnit o sclavă care i-a bulversat destinul. Roxelana (Hürrem) și-a folosit farmecele pentru a deveni cea de-a doua soție a sultanului și apoi a complotat împotriva primei soții a acestuia. Mai mult, frumoasa ruteancă l-a convins pe Suleyman să-și omoare fiul.

Roxelana (Hürrem) era fiica unui preot din Rutenia (Ucraina), prizonieră de război în cursul campaniei din Crimeea din timpul domniei lui Selim I, vândută ca sclavă lui Makbul Ibrahim Paşa, care, după ce i-a oferit o educaţie solidă, a oferit-o cadou reginei-mame, sultana Hafsa. Aceasta, fermecată de graţia şi manierele tinerei, a trimis-o în haremul fiului său, Soliman Magnificul. Tot ea este cea care îi va da numele de «Hürrem» – «cea veselă».

În scurt timp a devenit preferata sultanului, iar după nașterea fiului lor l-a șantajat pe Suleyman cu plecarea din harem, astfel încât acesta, contrar tradiţiei, s-a căsătorit cu ea, Roxelana devenind astfel cea de-a doua soţie a sultanului.

Dragostea sultanului pentru Hürrem a înfuriat-o pe prima soţie, sultana Mahidevran. Cronicile perioadei afirmă că, într-una din zile, femeile s-au bătut atât de tare încât Hürrem, exagerându-şi rănile, a reuşit să convingă sultanul că, pentru a o pedepsi pe Mahidevran, trebuie să o exileze la Manisa, provincie al cărei guvernator era chiar fiul acesteia, Mustafa.

Fosta sclavă ruteană l-a determinat pe sultan să se îndrăgostească atât de nebuneşte de ea încât, de multe ori, acesta părea că o asculta orbeşte. Profitând de marea iubire a sultanului pentru ea, Hürrem a înlăturat toate barierele care îi blocau ambiţiile. Și totuși, n-a reușit să aibă nicio influenţă asupra primului-ministru, Ibrahim Paşa. Acesta din urmă îl susţinea pe Mustafa ca prinţ moştenitor, fiul sultanei Mahidevran.

În consecinţă, Hürrem urmărea să îl elimine pe acest om, care îi compromitea toate proiectele. Eliminarea lui Ibrahim Pașa ar fi constituit însă numai o victorie de etapă, scopul final fiind înlăturarea lui Mustafa, fiul lui Suleyman de la sultana Mahidevran.

Citește pe historia.ro cum a reușit Roxelana să-I elimine pe Ibrahim Pașa și să-l convingă pe Slueyman Magnificul să-și ucidă fiul, pe Mustafa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net