Iată cum puteţi reuşi să aveţi amândoi orgasm simultan

Citeste tot despre: 

Să ai orgasm simultan cu partenrul nu e uşor. În continuare îți prezentăm trucurile cu ajutorul cărora puteţi ajunge la climax împreună.

În teorie, să ai un orgasm simultan pare ușor, dar în practică poate fii misiune imposibilă. Una dintre cauze este explicată de numeroase studii care spun că doar 2% din perechi reușesc să îşi sincronizeze climaxul.

Pentru început, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te relaxezi, deoarece dacă forțezi obținerea unui orgasm simultan, s-ar putea să nu îl obții. Important este să fii spontană în pat, cu toate că sunt urmate tehnici sexuale foarte utile, ca și cele pe care ți le enumerăm în continuare.

1. Vrei să ştii cum să aveţi orgasm simultan? Totul începe cu jocurile preliminarii. Dacă el se excită mai repede ca tine, lucru care se întâmplă foarte des, pune-i frână. Există un lucru care se numește preludiu și care ajută la încălzirea motoarelor. Cât trebuie să dureze? Cât este nevoie?

Dar îți convine să ții cont de faptul că, dacă el rezistă trei minute de penetrare până la orgasm, iar tu întârzii 10 minute pentru a ajunge la climax, ai nevoie de minim 7 minute de preludiu. Cu toate că sexul nu este o știință exactă, "aperitivele" pot varia.

2. A venit momentul penetrării. Cum să ai un orgasm simultan? Problema constă în faptul că biologia spune că, odată consumat, bărbatului îi ia între 2 și 5 minute pentru a ejacula, în timp ce la femeie durează în jur de 10 minute, pentru a avea un orgasm.

Deci, orice ar aplica iubitul tău în pat, este normal să fie în avantaj. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îți stimulezi clitorisul. Îi poți cere partenerului tău să facă acest lucru în timp ce te penetrează sau poți face tu aceste lucruri, pentru că sigur știi mai bine.

Vezi aici care sunt următorii pași pentru a ajunge la orgasm împreună cu iubitul tău





Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1