Gropi comune cu schelete de evrei găsite în România

Ultima actualizare:

15.15 Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a deschis un dosar penal pentru omor în acest caz, după ce procurorii au fost sesizaţi dimineaţă de poliţişti că au fost găsite rămăşiţe umane în pădurea de la Popricani, scrie Adevărul de Seară Iaşi.

15.10 Conform cercetărilor efectuate în prealabil timp de un an, s-a stabilit că este vorba despre masacrul comis de Armata Română în 1941, când în pădurile din nordul Iaşiului au fost executaţi peste 100 de evrei, printre care femei şi copii.

„Evreii au fost obligaţi să-şi sape singuri gropile, după care au fost dezbrăcaţi, împuşcaţi şi aruncaţi înăuntru, după care s-a turnat var", a explicat Elisabeth Ungureanu, asistent manager de proiect.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, comunitatea evreilor din Iaşi număra aproape 45% din cei 80.000 de locuitori ai oraşului. „Se trăia bine în acei ani, eram în bună înţelegere cu toată lumea. A venit apoi războiul şi a stricat toate acestea. De atunci, în Iaşi au mai rămas constant puţin peste 300 de evrei", a declarat Pincu Keiserman, preşedintele de onoare al Comunităţii Evreieşti din Iaşi.

Înhumaţi cu rabini

Reprezentanţii comunităţii evreieşti din Iaşi au de gând să facă procesiunile necesare pentru ca sufletele celor ucişi în pădurea de la Popricani să-şi găsească liniştea. „Vom aduce nişte rabini pentru o înhumare în toată regula", a precizat Keiserman.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net