Fiul miliardarului Axinte, sinucidere din cauza banilor?

Ultima actualizare:

Băiatul nu a lăsat nici un bilet prin care să-şi justifice gestul, apropiaţii săi crezând că la mijloc a fost o poveste de dragoste disperată.

Acum, această ipoteză este contrazisă de toată lumea din oraşul său natal, Topoloveni.

"Cornel era un băiat extraordinar, din toate puncetele de vedere", spun cei care-l cunoşteau de mic.

Tânărul s-a născut şi a crescut în cochetul orăşel, unde a locuit, până de curând, în casa părinţilor săi.

Gheorghe Botârcă, primarul oraşului, care este în funcţie de 20 de ani, cunoaşte foarte bine familia băiatului.

"Îl ştiu de mic, şi pe el, şi pe sora lui. A făcut grădiniţa aici, în Topoloveni şi şcola generală, tot aici. Abia mai târziu, la liceu, s-a dus la Piteşti. A fost un copil model. Era tăcut şi respectuos cu toată lumea. Nu a făcut niciodată probleme nimănui. Nu făcea parte nici din grupuri d-alea rebele de tineri, cu maşini sau motociclete puternice, ca să zici că l-a stricat anturajul. Nu! Era un om la locul lui. Dar, într-adevăr, tipii ca el, tăcuţi, sunt cei de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Nu cred că s-a sinucis din dragoste că, din câte am auzit, nu mai ţinuse legătura cu fosta lui prietenă, Corina Ciocănău, de un an. E ciudat că s-a omorât la foarte scurt timp după ce tatăl său îl pusese director la una dintre firmele lui. Ar fi putut să-şi ia viaţa şi din cauza problemelor financiare sau a presiunilor care se pun pe familie ori de câte ori sunt mulţi bani la mijloc", spune primarul Botârcă.

Aceeaşi îndoială cu privire la ipoteza sinuciderii din dragoste o arată şi profesorii lui Cornel de la şcoala generală din Topoloveni. Maria Popescu, profesoara de română a lui Cornel Axinte, îşi aduce aminte de el, ca de un elev model.

"Era foarte bun la învăţătură. Şi cuminte. Nu ca alţii de la el din clasă. De fapt, catalogul vorbeşte de la sine: a terminat cu media generală peste nouă. Păcat că aşa un copil a sfârşit atât de tragic", spune profesoara.

Directorul adjunct al şcolii, Maria Ungureanu, crede că altceva l-a făcut pe Cornel Axinte să recurgă la gestul suprem, fără să lase nici un bilet de adio.

"Nu cred că s-a omorât de dorul fostei lui prietene. Să fim serioşi, dacă voia fete, la banii şi poziţia lui şi a familiei, putea să facă şi casting în Piteşti. Categoric nu asta a fost cauza. Dar ce anume l-a determinat să facă asta, doar Dumnezeu poate să ştie!", este de părere Maria Popescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net