Femeile nu-şi sună taţii în perioada de fertilitate

Ultima actualizare:

Cercetătorii pun situaţia pe seama faptului că, din punct de vedere evolutiv, femeile au evitat să se împerecheze cu cei din familie, notează Adevărul. Psihologul Debra Lieberman, de la Universitatea din Miami, spune că evitarea rudelor de sex masculin în perioada fertilă este un comportament comun în lumea animalelor.

„Biologii evoluţionişti au descoperit că femelele din alte specii evită interacţiunile sociale cu masculii înrudiţi în acea perioadă. Comportamentul a fost explicat ca evitare a endogamiei şi a consecinţelor negative asociate cu ea. Dar, până la studiul nostru, nimeni nu ştia că un model similar există şi în cazul femeilor", spune Lieberman.

Decizii sexuale importante

Studiul a fost realizat prin centralizarea apelurilor telefonice a 48 de femei aflate la vârsta propice reproducerii. S-a analizat când femeile îşi sunau taţii şi când aceştia le sunau pe ele. Apoi, când îşi sunau mamele şi viceversa. Cercetătorii au comparat aceste date cu cele adunate în perioada mai puţin fertilă. Rezultatele au arătat că doamnele vorbesc, în medie, 1,7 minute pe zi cu taţii lor în perioada foarte fertilă, comparat cu 3,4 minute pe zi în perioada mai puţin fertilă.

„Femeile sunt fertile doar o perioadă scurtă, aşa că deciziile sexuale din această perioadă sunt critice, întrucât ar putea duce la o sarcină şi la un angajament pe termen lung de a creşte un copil. Din acest motiv, se poate înţelege de ce femeile îşi reduc interacţiunea cu rudele de sex masculin, care nu sunt parteneri potriviţi", explică cercetătoarea Debra Lieberman.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net