Stewardesa a fost pusă să conducă avionul

Incredibil, dar adevărat! Stewardesa stagiară Kanika Kala a fost lăsată la manşa unui avion în care se aflau 160 de pasageri şi 6 membri ai echipajului, în timp ce pilotul şi copilotul s-au dus să se culce.

Şoc! Zborul unei aeronave Air India, de la Bangkok la New Delhi, ar fi putut să se încheie tragic, după ce doi piloţi inconştienţi au lăsat o stewardesă la manşă timp de 40 de minute. Kanika Kala a deconectat pilotul automat din greşeală şi a intrat în panică.

Din fericire, ea a reuşit să-i cheme pe piloţi înainte să se petreacă o tragedie, dar s-ar fi putut ca avionul să-i scape de sub control şi să se prăbuşească. Bieţii pasageri nici nu au ştiut că s-au aflat în mare pericol.

Aventura s-a petrecut la 11 mii de metri înălţime. Pilotul Ravindra Nath a părăsit cabina pentru 30 de minute, iniţial pentru a merge la toaletă, după care s-a gândit să tragă un pui de somn.

După câteva minute, copilotul, B K Soni, a chemat-o pe ­Kanika şi i-a dat instruc­ţiuni cum să conducă avionul, punând aparatul de zbor pe pilot automat, şi s-a dus şi el să se culce. După ce s-a aflat de acest grav incident, care a avut loc la 12 aprilie, Air India i-a suspendat pentru o perioadă pe toţi vinovaţii.

Avionul a căzut pe case

CLIIMA20130506_0086_1.jpg

Stewardesa stagiară Kanika Kala a deconectat din greşeală pilotul automat


Un mic avion s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Valencia, capitala statului Carabobo din Venezuela. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma accidentului. Nu se ştie încă dacă oamenii care se aflau în clădirea peste care s-a prăbuşit aparatul au fost răniţi. Alte câteva clădiri şi şase maşini au fost afectate de avion în cădere.

Clipe de groază pentru 162  de pasageri

162 de pasageri şi 6 membri ai echipajului s-au speriat îngrozitor după ce au auzit o explozie la scurt timp după decolarea avionului ce zbura pe ruta Helsinki-Frankfurt. Motorul stâng al aeronavei A321-200  a izbucnit în flăcări. Comandantul a reuşit să se întoarcă şi să aterizeze în siguranţă pe aeroportul Vantaa din Helsinki.
Loading...